De fapt, ce-i face pe doi oameni să zică ,,Gata!"? Ce hormon din organismul uman declanșează separarea a doi oameni, care, cîndva își dăruiseră sărutări fiebinți,îmbrățișări lipicioase, ani din viață și au născut copii întru perpetuarea veșnică a iubirii lor? De ce vine acea zi pentru unii, cînd, mînați de propriile interese, frustrări, agonie, aleg să împartă în două, tot ce cîndva era unul? În ultimile decenii, divorțul a devenit un proces habitual, un cancer al societății căruia i-i în cot cîtă suferință provoacă, de lacrima unui copil cînd nu înțelege unde-i tata, de ce nu vine mama...E la modă. Azi tot ce-i bizar, neobișnuit a devenit modă, șablon. Și nouă ne place să fim în pas cu ea. Chiar și cînd vrem să grăbim ,,expirarea" unui jurămînt. Jurămîntul care leagă 2 inimi azi nu mai e ca pe vremuri ,,pentru totdeauna", azi totul e efemer, cu un simplu ,,delete" îl anunți pe Dzeu că nu mai sînteti împreună și să aibă în vedere ca să va dea casa de piatra aparte, nu pentru ambii. Nu neg apariția acestui fenomen datorită mediatizării intense a unor procese de divorț celebre, multe din cuplurile de la noi și nu doar, vedete, politicieni, și-au zis "nu mai merge" ,în ultimul timp. Iar daca în lumea cu sînge albastru se procedeaza astfel, de ce nu am face-o și noi, slujitorii de rănd...că doar o viață trăim...gîndesc unii.
Motivele invocării sînt variate. De la lipsa afecțiunii și incompatibilitatea sexuală pînă la violența în familie și mai des, pentru a le camufla pe ambele, de comun acord, care de fapt nu e comun și sigur nu e acord, dar asta o știe doar inima cvadricamerală a fiecăruia. S-o începem cu nepotrivirea la pat. Motiv relativ nou, inventat mai mult,cred, pentru a opri țurțurii de întrebări care ar putea cădea în cap. E ușor, mizgîlești cererea de divorț cu o astfel de aberație și ai inchis gura notarului, judecătorului, că doar n-o să intre omul în detalii, la ce anume nu vă potriviți, sau să-ți vină în dormitor pentru probe concludente. Stau și mă gîndesc, oare buneilor noștri cînd li se juca la nuntă cearșaful ca dovadă a castității feminine, li se prevestea vre-o nepotrivire la ,,laiță"? Iar cînd nășteau cîte 10 copii, ce să cred, ori erau prea potriviți și asta era dovada iubirii lor, or numărul de copiii însemna de fapt de cîte ori au fost în intimitate toată viața lor...Asta n-o știe nimeni, știm doar ca-i creșteau pe toți 10, le făceau nunți cu zestre agonisită de amîndoi, le făceau și case, iar nepoții le prindeau în piept buchetele gălbinite la nunta de aur. Și trăiau fericiți pîn' la adînci bătrineți, făr' să fi auzit de Kamasutra sau alte învățături în ale dragostei. Azi e altfel însă. Tăvălește-te, măsoară, compară, experimentează, inventează, dă-i cu fantezia, inspiră-te și într-un final dacă-ți place, treci la altar. Dacă pentru unii această calitate a relației e o prioritate și ar putea fi un motiv de divorț... nu ai cum să te pripești, marfă este, nu-i ca înghețata ,,Plombir" ca pe vremuri, într-un singur magazin și de-o singură culoare... e peste tot și-i colorată. Doar-doar nu te pripi.
N-am să înțeleg niciodată ce vierme mișună în capul unor bărbați, pentru că de cele mai multe ori ei sunt aceștia, care ajung la vîrsta critică de "40", avînd familie, copii, constată că de fapt au trăit în zadar, că viața lor abia începe, lîngă un fald de fustă fragedă și-o cordică de chiloț. Adio nevastă, adio puradei, de azi tata e flăcău. Și printr-o semnătură, cu mîna tremurîndă de bucurie, ai pus ștreangul unei fericiri comune. Și nici să-ți pese că unei femei, trecute de 40 și cu 2-3 copiii, îi e aproape imposibil să-și refacă viața, se autocondamnă la singurătate și tăcere.
Divorțul de comun acord. Mie îmi sună altfel. Am "călcat nalevo". Fie o dată, mai multe ori, toată viața.. nu mai contează, cert este ca unuia îi convinea să aibă și familie și dezmăț, celuilalt însă i-a ajuns beregata, în acest caz căsătoria nu-și mai are menirea. Două inimi nu pot sta înlănțuite, ele trebuie să pompeze iubire, iar dacă ea nu e, atunci atacul de cord e inevitabil.
De fapt, indiferent de motivele divorțului, întotdeauna, da întotdeauna, un suflet își ia zborul ușurat de povara de a fi silit să iubească, iar celălalt rămîne să zacă inchis,uneori și pentru o viață.
Uneori inevitabil, alteori necesar. După nunți fastuoase și număratul banilor, lumea divorțează. Printr-o cerere semnată, ești liber de obligații, simplu, nu trebuie să aștepți învoirea Papei. Azi totul e relativ. Azi fiecare trăiește pentru sine și-apoi pentru celălalt, încercat de ispite, îndoieli, unii rezistă, alții nu. Tot mai mulți,însă,nu!
