Rise like a Phoenix!

  Anul acesta la Copenhaga s-a destrabălat Eurovision-ul. Deși o să ziceți c-au căzut mulți meteoriți de atunci, eu, printr-o simplă împreunare a doi neuroni, mi-am amintit ieri de Danemarca. Scena mare a țării a găzduit oameni de tot neamul, care cu prea mult păr, de și-l smulgeau în timpul cîntecului si oameni care-l ridicau de jos și-l lipeau la...barbă.  Nu mai conta cine și cum a votat, a doua zi toata lumea vorbea cît de mîrșav și libidinos a fost Marele Cîntec European. Iar fusta lui Merkel și barba lui Roșca în sfîrșit s-au integrat, în ropote de aplauze, într-un singur cetățean european. Sincer, nici nu prea știu cum aș putea-o numi corect, Conchito ori Conchita...că pîn la urmă i-am văzut doar rochia și barba, iar sub poale nu s-a băgat nimeni, ca să se pronunțe cîte ouă are în cuib...prepelița.
 Pe mine nu m-a prea interesat cine a cîștigat, nici personajul în sine și nici piesa de facto. Anul acesta nu am stat cu berea în mînă în fața ecranului, ronțăind pesmeți cu hrean. Scărlățica noastră îmi amplifica starea de toxicoză, iar la Conchita nu vroiam să mă uit lung, pentru că nu știam ce-aștept încă, băiat sau fată, și ca să nu mă pierd în genuri m-am culcat. 
Stau  la coadă , într-un magazin. Rîndu-i mare, lume multă. E seară și la toți stomacul face bulbuci de foame. În fața mea, mama lui  Iliușa, se laudă de se dă în vînturi alteia:
- Să-l vezi pe-al nostru cum se bagî piste tăt în compiuteru șela. Mare haker a sî șibî. Îi pune barbă fa lu cumatra, c-a lu așei de la tilivizor, a mai rîs de mă prăpădem. Pi tăț ni-i găsești, de la Italia, pe Gicu a lu gheghi Ion, pi Maria, fa da Maria și s-o mai schimbaaaaaat... Sî-l vezi cum îmblă piste tot cu mîna șeia. Diștept, a sî iasî nișcavai om dintr-însu..
Iliușa are 7 ani. Pe odnoklassniki administrează contul cu dibăcie de pe la 5 cred. Iliușa nu și-a păstrat numele de mare sfînt, pentru că el e mare haker și trebuie să fie de negăsit, și-a luat pseudonim, Крутой Паренъ. Iliușa e vsegda na saite și se implică activ în rezolvare multor teste de inteligență smîntînoasă. Ca de exemplu: кто круче брюнетки или блондинки? sau Cine vrea ca Maia Sandu să moară, apăsați klass?....Iliușa pune barba lui Conchita, Zinaidei Julea, și părul lung, lui Adrian Ursu.. Mama lui e mîndră tare, are băiat deștept, care o s-ajungă cîndva un Julian Assange sau vreun angajat al WikiLeaks-ului...

Și cînd te gîndești că marile succese pornesc de la mici prostii, de la o barbă de femeie...în cazul dat.

Stăteam și o ascultam pe ea și la un moment dat, tare am vrut s-o întreb, da Iliușa a citit vreo poveste de-a lui Creangă, sau măcar are acasă vreo Albinuță de-alui Grigore Vieru, pe care s-o răsfoiască, după ce-o căutat motanul cîteva ore pe odnoklassniki? Ei, da  pin' la urma,ce drept am eu să mă bag pe rafturile cuiva sau să mă dau cu interesul de proprietățile literare ale lui...? Așa că am tăcut.  Dar mă gîndeam, dacă ar fi cumpărat mama vreun teanc de cărți, bucuria ei nu avea să fie nici pe de parte atît de mare...
 Peste vreo 10 ani, Ilieș o să vrea sa susțină Bacalaureatul. O să stea la terasă, după primul examen, cu alți krutîie parni, și printe-un fum de țigară și-o gură de bere, o să discute cit de sukă a fost profesoara că nu le-au dat voie sa copie deloc. 
 Și el avea să pună mîna pe carte încă de mic, dar dacă mamei amrnic îi mai plăcea cum îi stătea cumătrei cu barbă...iar la examen, vorba ceea.. de păduchi în barbă nu te caută nimeni...

Despre miniștri în polzunoși or pelincuțele minore

"Tot mai multe minore nasc copii". Era titlul unei știri de ieri, care a sunat în capul meu ca ultimul zurgălău pentru unii, plingăcios și ud.  Mda, Moldova renaște din copiii copiiilor ei. La fiecare copil născut, țara pierde altul...necroit, neînverzit, un altoi în toamnă tîrzie care a rămas searbăd. Părinți plecați, odrasle lăsate, ploduri facuți pe la șașlici de vară, unde nimic nu se opreste printre dinți, decît carnea...

 Și totuși fetele ajung să nască, neștiind la  început de ce li se face rău la stomac, că doar beau chisleag întruna, pîna la veridictul medicului de familie, care cade ca o placă de beton din ceruri. " Vei fi mama".

Buuuuuun. Și pentru că în Grădina  Edenului  tot se păcatuieste de la un măr, de ce n-am ierta și greșelile pamîntești, făcute din goliciunea trupului și a minții  de copil? Nu încurajez, dar încerc să nu condamn un fapt consumat.  Ne credem atît de sfinți pe lingă astfel de nevrednice, de parca am avea cheile Raiului de la Sfintul Petru, de parcă noi am face check-in-ul, tu intri, tu nu, de parcă n-am avea copii, de parcă n-am bătut în lemn măcar o data la gîndul că fata mea ar putea naște de copil, că baiatul meu ar putea fi tătic mucos...

 Pus în fața situației săvîrșite, ce face statul pentru ele?  Corect. Pentru spălare de pacate le trimite la spălat de... pelincuțe. Ai stat 4 zile în maternitatea din capitală? Ți-ajunge, te-ai facut vedetă, a venit televiziunea, te-a filmat, au scris despre tine și rușinea ta, Buliga a facut conferință de presă și a spus că situația e alarmantă, ai vazut cum se vede cerul plin de stele în oraș, într-o noapte tîrzie.. și gataaaa, devochika, la Izvorăni, la mîca. Acolo ai apă de rîu, capră, vacă, găini, o să crești odorul, că la oraș e greu cum n-ai da... ai numai lapte praf și în loc de pelinci de in, niște amărite bucăți de hîrtie moale... Pe tatăl copilului , care poate și s-ar insura cu păcatoasa de Magdalena, îl inchide pe 3 ani pentru c-a întreținut relații sexuale cu o minoră, și apoi... după ce ți-o adormit toate pornirile pline de dezmaț.... poți să te și  însori băiete... ai să cinți Murka în loc de  "nani , puiul tatii" Și gata, s-o spalat statul pe mîini. Le pune pe toate la locul lor, copil la mama, idiferență la indiferență, pelinca la pelinca..spălate, fierte, crocmolite.. De alocații nu mai zic, nu mai cheltui  cerneala.

  E greu sa fii mamă a Moldovei. Aș fi putut să-mi dărui copiii altui stat. Aș fi putut să-i fac niște mici lorzi ai Angliei, poate niște petites parisiennes, or niște wolves ai Wall Street-ului, dar am ales să-i fac haiduci aici, în țara mea, pentru că a lor ar fi putut fi oricare...Aici însă dai  cu capul de ce vrei, numai nu de bucuria de a fi mamă și de a-ți mai dori să fii. 

 Mamelor de azi adesea li se aminteste cît le e de ușor să-și crească copiii, pentru că au scutece, mașini de spălat, că pe vremea bunicilor și a mamelor noastre era mult mai greu, făceau case și spălau totul în mîini. Unei mame care crește copii i se spune ca stă acasă și îi e ușor, nu face mai nimic, iar dacă încearcă să se jeluie de greutăți ,, curat îi o alintată,, Statul azi are alte cerințe de la o mamă, o impune la alte obligații. are alte așteptări de la mame.

 Bunicile noastre au crescut cîte 9-10 copii. Se creșteau unul pe altul, pentru că părinții o aveau cu munca în cîmp, iar dacă erau prea mulți în familie și o duceau greu se mai și dădeau de suflet, așa ca un colac la priveghi.  Se mai întîmpla să mai moara dint ei, de tif sau hepatită, iar din droia mre se mai alegeau, așa cum era primit să se zică, astfel încît rămîneau atîți cît trebuiai.  O mamă cu mulți copii la vremea ceea nu plîngea pe la înmormăntările lor, fiind convinsă că așa a vrut Domnul, și poate tare adînc ăn suflet, era și o ușurare. O gură mai puțin. Îi luau pe la prășit de norme, îi îngropau pînă la jumătate în pămînt ca să nu fuga de lîngă ei, și plecau cu rîndul. Creșteau așa toți o dată. În ritm de turmă. 

 Noi ne-am născut din părinți sovietizați. Perioada lui Gorbaciov, era perioada strictă a celor 2 copii. Straniu, cam la toți  era fata și băiat, curent ce a cam dispărut în zilele noastre, o dată cu eliberarea (!) Părinții noștri își făceau case, ajutați de kolhozuri și din banii de la nuntă. Aveau salariu mizer, dar cu care supraviețuiau. Ne nășteam noi, absolut gratis, hrana artificiala era la fel, gratuită. Creșteam un an acasă, apoi eram dați la grădinița, în grupa de creșă. La un an! Mamele trebuiau să fie productive, trebuiau să muncească. Statul prelua o bună parte din atribuțiile lor, pentru ca ele să poată activa libere de orice griji. Le venea în întîmpinare, deși le oferea în schimb cîteva ruble amărîte. Unei mame sovietice i se dădea foaie de boală ori de cîte ori vea nevoie să stea acasă cu copilul, concediu prelungit, pînă la deplina refacere și asta fără ca ea să se simtă oarecum că se învoiește așa des. Copiii frecventau cercuri suplimentare de unii singuri sau în grup. Acestă ierarhie a lucrurilor convenea fiecăruia. 

 Am ajuns să naștem noi copii. Îi naștem în euro, deși creștem lei în buzunare. Din sala de naștere pînă în salon, pui la toți în buzunare, pentru că gîndești tu, că nu ți-i dator nimeni să îți taie buricul copilului.  Lapte praf, scutece, mîncare specială, îmbogățită cu nutrienți...pentru că cei mici nu mai cresc rugumîndu-le tu și punînd mastificația în lingura lui,...toate cer bani. Da bani nu-s. Pentru că statul alocă bani rupți în degete. Pentru mamele care au muncit, o sumă, iar pentru cele care au stat acasă, din varii motive, alta sumă, de parcă ar crește monștri și nu tot copilul acestei țări, de parcă unul crește din banii mamei lucrați, iar altul din călcîiul cu care a stat mama în fund, pe prispă. Taxe la grădinițe, taxe la școli. Statul,însă, cere copii pregătiți. Pînă în clasa întîi ei trebuie să poată scri și citi. Iar mama trebuie să se ocupe de el, de altfel e catalogat ca slab și neproductiv, iar pe o piață unde apar numai licee elitare, tu trebuie să te desfaci cum poți, tu trebuie să fii zeu și nu mamă, așa încît copilul tău să fie în rînd cu toți. Țara are nevoie de elită. Țării îi e totuna de ce ai nevoie tu.Îți pune copilul în brațe si descurcă-te cum poți, da să te descurci bine, altfel apar penalitățile sociale.  O mamă care se angajează la serviciu va fi privită chiorîș de șefi, iar zilele în care ai bătut la ușa lor pentru a cere învoire pe motiv de boală a celui mic, le vei ține minte ever. Te vei simți o prostituată care și-a cerut banii în avans. 

 Ne dezvoltăm într-o societate plină de etichete si morale în care o mamă cu doi sau mai mulți copii, este privită ca un bolnav de leucemie, condamnată la moarte de sine, lentă și fără pic de ușurare. Și nu vreai să pari așa, ai vrea să aduci un milion de contraargumente  la ceea ce pari, pentru că tu știi că ești puternică și o să reziști la toate, că o să le poți îmbina si într-un final o să triumfi ca flacăra olimpică....Însă...te dai cu capul de zid și te trezești. E țara mea, Moldovă -mamă... unde eu mă duc și insist ca în certificatul de naștere să-mi scrie copilul la naționalitate - român, iar mie mi se spune că nu există așa națiune la noi. Iar dacă nu există, ce caut eu aici?

 Natalitatea scade, satele mor, femeile sunt împinse de la spate ca să nască. O dată însă, ce ti-ai făcut datoria în fața ta și a întregii lumi, cu două degete la chipiu, ministra îți flutură batista și te trimite la spălat polzunoși. Da printre ei să nu uiți să crești un copil sănătos, deștept, pentru că noi cîndva o să vrem să ne integrăm în Jupiter, iar pentru asta statul cere copiii cu carte.  Iar dacă doamne ferește, tu , mamă destrăbălată și iresponsabilă , te-ai dus cumva la Etalia ca sa-i faci rost de-un abecedar, vei avea pe veci amprenta de abandon în folosul ....nu a societății....a nimănui. Și pentru că te-ai dus la Etalia copiii tăi au făcut alți copii. Și aici ajunge cercul de unde a început. 

                                                              ***

 Mă duc să-mi croiesc pelincuțe. Nu de alta, da poate copilul meu ajunge vreun ministru, iar eu cu mare drag i-aș spăla răhățelul, numai să știu că alte femei vreodată vor fi nerăbdătoare s-ajungă mame.

Despre complexe in retuji

Ieri am vorbit cu Galea.
Ne-am vazut dupa un buchet de ani. O adunatura de litere si citiva megapixeli de poze, mi-au fost deajuns ca memoria mea sa inviie toate oile  moi si toti melcii zbirciti care i-a putut arunca in gradina mea de copil osos si lung, Galea.
Nu ne-am mai vorbit de cind drumurile noastre, satule de aceeasi pasi, au hotarit sa se desparta. Dupa cele 9 clase din sat, am luat ambele calea capitalei, ea in Centru, eu la Botanica, ne-am despartit pe viata, ca sa ajungem oameni mari. O data. Ne intilneam uneori vinerea, in autobusul plin de studenti flaminzi si nedormiti. Aristocartia urbana revenea in fiecare vinere la bastina. Nu ne vorbeam. Ne salutam dind din cap, ca niste batriniei la poarta bisericii, intr-o zi de duminica, si atit. Din acele vremuri zbuciumate de studentie pe roti, nu ne-am mai vazut. Niciodata.
 Galea in timp a devenit om mare. Eu nu. Ea avea pornirile astea de mica, si asa si s-a intimplat, iar eu n-am reusit niciodata sa ma ridic la sinul ei, oricit m-as fi straduit sa-mi umflu pieptul cu aer. Era genul de fata imbrobodita la ceafa si mereu cu miinele in solduri, gata sa atace. 5 ani din viata mea, am idolatrizat-o. Era frumoasa, blonda, cu genunchii rotunzi, moale, cu obrajori netezi, si principalul, avea "busi"! Asta era asa de principal pentru mine, ca eu m-am imprietenit cu ea, imi parea atunci, pe viata. Imi parea ca daca eu o sa ma dau bine pe linga Galea, o sa-mi creasca si mie bucile, ca oasele mele debusolate, intr-o zi vor deveni sunculita, ca sutienul se va umple de tite si nu de bureti, ca picioarele mele, care niciodata nu mergeau impreuna, in sfirsit se vor uni si ca ele vor vedea si altceva, decit pantaloni si retuji, ca eu intr-o zi voi deveni frumoasa, ca ea, ca Galina mea. Eu nu ma indragosteam de baieti, eu tinjam dupa fustele ei si plingeam ca viata e nedrepta. Cuiva toata slaninica, cuiva numai osu'... Zilele in care ea venea imbracata in fusta mini, chiar de ea era un pic cam maxi, erau cele mai greu de indurat pentru mine.  Eu nu purtam rochii, decit la primul si ultimul careu, si atunci tineam bujorii spinzurati in jos ca sa nu mi se vada picioarele " de jilka" cum mi le numea ea. Dupa o zi in fusta de-a Galei, amarnic ce-mi mai placea piinea cu untura si cu sare. Am bagat in mine, cred, un porc de-a tatei... 
  N-am reusit. N-am reusit sa am genunchii ei. Eu aveam genunchii "neacai". Asa ma consolorideau toti.
 Intr-un an descoperisem o smecherie care a durat fix o iarna. O iarna sa-mi fi dat, una-mi era de-ajuns... Ajunsesem sa fiu dolofana, de la jumate in jos. Si nu era de la untura. Nea! In scoala nu era caldura si noi veneam imbracati ca niste eschimosi, de la manusi pin' la ciorapi de lina. Ihaaaaaaaa, bucuria mea! Mama imi luase o pereche de ciudo-retuji, suri si pufosi, ca imbracati sub blugi, ma transformau de o sexualitate mortala. Eu cind ieseam la tabla, imi lasam scurta, in timp ce restul suflau in miini de frig. Da, venise si vremea bucilor mele pufoase! Eram tunata artificial, de lina, dar asta numai eu stiam. Galea tacea. "Da neujeli'?" Dadea Galea maruntal din buze, ca un pui cind maninca pasat. Triumfam. Incepusem a invata mai bine chiar... Si asta pin' in primavara, cind incet-incet lepadam din straie....iar eu nu vroiam sa-mi las retujii nicicum, i-am purta pin in mai, cu tot cu golgoci....si cind n-am mai putut de arsita, m-am lepadat de ei...ca o pacatoasa de satana....Devenisem cea dintii. Galea chiuia.
- Da si te-ai tras fa, asa peste noapte, esti bolnava? 
Eu taceam. Ea ridea.
 Cind se intimpla sa ploaie afara, Galea ma punea sa stau cu picioarele in cruce in caldarea de spalat prin clasa, ca sa nu facem educatia fizica pe teren. Si eu stateam ca rastignita in caldare si ea cinta " doaua bete in cruce, ploaia nu se duce, doua bete intr-o caldare las sa ploaie cit mai tare". Si rideam toti, pina si eu.
 Avea aparat de fotografiat. KONIKA. Prima in clasa, cu pelicula de 36 de de cadre care se depanau automat. Prin dulap la mine se prafuieste pe undeva  o poza de la ea. Amntiri. Eu cu scheletul cabinetului de biologie. Eu trista, da el zimbest cu toti dintii de gips. A fost primul meu iubit oficial si nu mi-a fost frica sa i-l prezint mamei, din poza.
In fiecare dimineata imi luam pachetul cu mincare facut cu multa grija de mama. Doua felii de piine de casa, pe care se intindea untul la fel de casa, moale ca o creme pentru calcii crapate si pe el magiun, mult magiun de prune. La repausul mare, ne asezam pe scari amindoua cu Galea si mincam... ea una, eu una...Ea se imbujora de atita bunatate.
 -Fa tu ai sa mori intr-o zi, imi spunea ea bucurindu-se de de ce minca si de ce-mi zicea.
-N-am sa mor Gali, iaca o sa vezi ca eu am s-o mai duc, ii spuneam eu cu gura plina de magiun.
Rideam amindoua, da nu de acelasi lucru rideam.

Au trecut ani. Uneori tata mai zice sa maninc c-o sa mor urita. 
Au trecut ani si-mi scrie Galea.
-Iaca tu nu te-ai mai schimbat fa, tot asa ai ramas, slabanoaga.
Eu tac. Galea is typing mai departe.
-Ai si copii, i-ai dus tu sa i-ai luat de suflet, ca dupa tine nu se intelege.
Continuing to tac.
Galea imi trimite un emoticon rinjit, cu dintii afara, ca in poza cu scheletul.
-Iaca tu doi ai si eu doi am, scrie ea mai departe. 
Eu tac si rasfoiesc pozele Galei. A ajuns om mare asa cum si-a dorit. La propriu. Galea chiftea din poze. Mare , lata, cu genunchii cit caldarea. Un zoom pe viata. Eu rid singura in fata monitorului. 
-Bravo, arati bine, complimente!, scrie ea intr-un final, dindu-mi si-o floare virtuala.
Daaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!! Dupa ani de zbucium interior, Galea capitula definitv in fata mea. Ma simteam ca americanii dupa Herosima, sufletul si genunchii mei ososi fluturau ca un flag rosu la 1 maiu. Razboiul hitlerogalist a luat sfirsit. Ma simteam ca o nuca scapata de-un cioroi din care avea sa iasa ditamai nuc. Libera de complexe chinuitoare.
Galea is typing.
- Doua bete intr-o caldare,las sa ploaie cit mai tare.....mai tii minte?pe fundal si o mutra rinjind, ca sa nu cred eu ca ea tare ma adora acum.

 Galea umbla la fitness si viseaza sa aiba genunchi ca ai mei. 

Sint oameni  cu care timpul nu se zadarniceste prea mult. Timpul trece prin ei, lasind doar varza murata, si iese, si pleaca la altii. Sint oameni care nu se shimba, sau nu atit de mult incit sa conteze pentru altii.  Sint oamnei care isi string  sufeletele strins in corsete, uitind de inima. Si ea bate, se zbuciuma, pina moare, inecata in povidla de prune.

Sint gindaci si dohotari.
Sint carari si drumuri asfaltate.
Sint oameni si oameni.

În drum spre Europa

Dragă Europa,
Eu cam n-o am cu scrisu' diplomatic,parcă ni-i şi oarecum să-ţi scriu aşa direct, poate îs cam îndrăzneaţă, poate trebuia prin cineva s-ajung la tine, că la  noi asa-i , numa p*in cineva se face tot, da', deamu cu iertare daca ceva n-o să zic cum trebu'. Noi sintem o ţarişoară tare mititică, tu practic nish nu ne vezi ,nish nu ne-auzi, poate doar cind beai un pahar de vin bun, întorci sticla ca să vezi de unde-i. "...mmm Moldova?? ???" , ei da noi nu ne supărăm...noi în general nu sîntem supărăcioşi, pe cuvînt. Nu sîntem. Mai în scurt uite-i care-i treaba. Noi demult vrem în tine. Toti zic c-aşai de ghini dupa ce intri, ca iaca parca-am vre şi noi, că tot stăm aşa sîngurei...am mai fost noi sub români, ş-apoi ruşii ne-o luat asa pe-o parte, da amu tare am vre sa intram direct în netale. Ai noştri care au mai fost, zic ca-i tare binişor, si daca e sa faci o treaba, apoi doar cu Europa s-o faci. Şi- i cred. C-atunci cînd vin din colo amarnic mai miroase de la dînşii a viaţă bună. Poate ai vrea să ştii mai multe despre noi. Ce să-ţi zic? Noi sîntem tare deosăghiţi de restu' ai tăi. În primul rind noi abia de citeva zile ştim cum se cheamă limba în care vorbim. Da, română. Pînă amu aveam două, da ne înţelegeam  ca în una singură. La inceput am avut şi dicţionar, da pe urmă ne descurcam fără. Limba asta se dă vrei-nu-vrei, la orice n-ai pune-o. Ne străduim să vorbim mai româneşte, cruceamăsismele, bledismele şi ..zdamăsismele  devin deja arhaisme pentru noi. Dacăvrem în Europa, apoi numai cu cultură. Numai. Noi nu sintem răi. Noi sărim la nevoie oricînd e nevoie. Iaca spre exemplu merg în rutieră şi transmit 5 lei, apoi numaidecît cuşma de nurca cărei îi întind, mă întreabă cu ceafa, ,,Skoliko?mne, poshitati shtoli?" . De parcă cu 5 lei pot să meargă 2 oameni...cînd îi 3 lei călătoria.. Da eu nu mă supar.. eu tac şi strecor un sucism printre dinţi..da sucismul la noi  e exerciţiu de înălbire a danturii asa că...cu cît mai des, cu atît mai alb.
 La noi la nunţi mai dansează femeie cu femeie. Da, poate la voi asta sună tare intim, la noi asta e tare frumos şi vesel, mai ales cînd omu'(bărbatul) îi dus la fumat şi vrei, da n-ai cu cine.  Bărbaţii noştri de cîţiva ani s-au învăţat să poarte roz , bărbaţeii  noştri încă mai rîgîie cînd se ridică de la masă, femeile uneori se supară şi-i numesc ,,porci", da pe urmă le trece... asa-i dacă am trait cu ruşii atîta amar de vreme. Da pîn' la urmă.. eu cred că şi un englez  rîgîie, ca-i anatomic, n-ai ce face...îi vine omului, na... poate mai cultural...eu ştiu... "Ză gîîîîîîîîrrrr", da o face oricum.
 Undeva avem afinităţi definitorii. Femeile noastre îs c-aş a voastre. Fac complimente doar atunci cînd sigur nu-ţi stă bine. În rest tac. Chestia asta ne apropie.
  Nu sîntem hapsîni. Ne mulţumim cu ce ni se dă. Chiar de nu ne place, tăcem, c-aşa am fost învăţaţi. Iaca bunăoara eu... ne-o dăruit omu' meu la o aniversare, o lumînare...eu am înghiţit sec, şi l-am cuprins şi l-am pupat de credeam că-l înăduş.., şi i-am zis că "lumînare mai frumoasă n-am avut în viaţa me'". Da în mintea mea mă gindeam...la anul oare ce urmează..vreun sfeşnic sau vreun sicriu...????????Că s-ar combina şi cu una şi cu alta.
  Noi avem tapci de firmă. Autohtonă. Verificaţi în timp, talpă trainică, turnată ca nu ţi-i înghite nici glodul de după taifunul Haiyan.."Floare"- s cheamă. Şi chiar mă gîndeam că dacă intrăm, o-m face vreun holding cu Adidas-ul sau altceva. Noi punem talpa, ei şiretul. În loc de un R în cerculeţ ,noi punem o floricică..şi împrejur la Adidas, brodăm cu aţă colorată. Că nouă ne plac ţăţălile. O sa vă placă şi vouă.
  Noi avem un cuvînt care nu ştiu cum să ţi-l traduc... Mohorici. La noi o născut femeia, pui mohorici, a fătat  vaca, tai viţelul  şi pui mohorici, ai primit viză....deja un mohorici e puţin. Şi tot aşa. Şi tot ce se face, se face numa cu oameni buni.
 La noi nimic din mincarea rămasă nu se aruncă,  se înveleşte c-o pleoncă şi se pune în frigider. Că din ce-o rămas mai hraneşti un om flămînd, zicea bunic-mea. La noi a fost război, ş-apoi a fost foamete. Iaca de ce la noi nimic nu s-aruncă.
 Noi încă nu ştim de fapt a mînca sănătos. La noi sărbătorile  încep cu 13 feluri  de mîncăruri reci si 4 calde , băutura şi cu botul-calului  îs all inclusive.
 Pe bărbaţii noştri să nu-i crezi.  Dacă te duci la o nuntă şi  bărbatutu, ameţit,  îţi şotpteşte  nieros că te "jupoaie acasă", nu-l crede. Că te înşerbinţi degeaba,.Cînd  tu  deamu n-ai răbdare saă se dezbrace mireasa mai repedce ca să te duci sa te dezbraci şi tu...  bărbatul hor-hor...în dormitor.. ş-atunci te juri că dată viitoare nu mai aştepţi torta.
Noi nu ştim să ne lăudăm cu invenţii, noi dacă şi inventăm ceva, ţine de domeniul unui teasc, a unei sobe sau cum sa baţi o doagă. În schimb noi ştim să ne bucurăm ca nişte copii, de orice, de-un beculţ pus de primărie, de-o gropă reparată, de murăturile care s-au primit gustoase anu' ista. Modeşti şi curaţi
Femeile noastre gătesc gustos. Îmbrobodite, c-aşa se cuvine. La noi pîinea bună se coace pe vatră, răciturile stau la foc 7 ceasuri şi mămăliga n-are boţuri. Carnea o coace omu', adică barbatul, da noi, muierele, adică femeile, ştim a înflori o masă după care de rîgîiit eneglezul cu mulţi de-lde  -ing la urmă.
 Aşă că, draga mea Europă, dacă ţi-am trezit interes, ia-ne. Sîntem săraci, în schimb voi veţi fi mai bogaţi cu noi.

 La noi tot lucrul se incepe cu Doamne-ajută!

Cu Doamne-ajută!

P.S. Iţi trimit şi-un beci..cu di tăti... cum n-are nimeni, cum numai noi avem!

Zahar ,,doua inimioare"

Tii minte cind eu tare am vrut capsuni intr-o vara si ne-am dus la piata si am luat 1 kil... ca de mai mult n-aveam bani...,da tu ai zis ca nu le mincam amuiana, o sa le mincam diseara cind iesim la intilnire... chipurile mai romantic...si mie mi-o curs saliva si am inghitit nod, da n-am zis nimica ca eu te iubeam je tare... si tu seara ai venit cu strachina de capsuni la mine...si pentru ca tu tot tare ma iubeai, te-ai gindit c-o sa mai faci mai fericita daca o sa le pui zahar si o sa faci kisalita...Tii minte? si eu mai n-am lesinat cind am vazut ce-am cumparat si cu cea-i venit la mine...si n-am vorbit cu tine jumate de noapte...pentru ca tu nu stiai ca pe mine ma dureau maselel de la zahar si n-avem ochi sa vad kisalita...si am stat asa amindoi si ascultam kirieshii in noapte si cu strachina cu capsuni razmuiete in zahar ...si taceam...sh-am tacut muuuult pin cind eu am zis ,,du-ma acasa", da tu te simteai asa merzco ca mi-ai dezamagit poftele...si eu vedeam asta si de jali ca pe tine te doare... am inceput sa scot cite o capsuna din strachina si s-o spal de zahar...si le mincam cu pofta de parca erau culese numa ce de pe curpan..si pe urma rideam deamu si era asa frumos si ghini tat...si dupa seara ceea tu nishiodata, da nishiodata nu ne-ai maifacut kisalita din capsuni...si iaca is 12 ani deamu.... Iaca eu vreau kisalita cu srok godnosti 12 let!

29 de lecții

Fiind inspirată de ideea unei blogger-ițe, care la rîndul ei s-a inspirat de la un alt internaut activ, am hotărît să-mi aranjez  si eu pe raft cele 29 de lecții învățate pînă acum de la viață. Nu de alta, dar dacă schimb prefixul anilor, mă tem că deja acelea nu vor mai fi lecții, ci adevărate prelegeri pentru fii mei. 

1. Cînde te referi la o viață întreagă, ea nu înseamnă neapărat lungă. Dacă mai prinzi un soare în fiecare dimineață, să știi că ziua aceasta ți-a fost dată ca să mai reușești să faci ceva. FĂ!
2. Toate relele se termină la un moment dat. Nu poate fi rău la nesfîrșit, iar cele mai plăcute sînt clipele cînd retrăiești tot greul  atunci cînd ți-i tare bine deja.
3. Nu ezita să faci copiii fiindu-ți frică de silueta pe care o vei avea după naștere. Mă conving că mamele de azi arată mult mai bine după 1-2 copiii, decît pînă la ei. 
3. Iubeste-ți ridurile. Ele sînt urmele zîmbetelor în care ai fost fericită cu adevărat.
4.  Să nu-ți fie rușine să recunoști că ai avut păduchi în copilărie. Un moment de sinceritate maximă te pune într-un unghi de lumină foarte bun, în fața multora, chiar dacă n-o să mai fii sincera niciodată de atunci încolo. Pentru ei vei rămînea suflet deschis.
5. Crește-ți părul. E un plus de feminitate
6. Fă-ți timp să citești o carte. Una într-o lună, într-un an, citește. Nu uita că sufletul tot face riduri, dacă nu-i dai balsam.
7. Învață să primești flori. Nu te minuna ca disperata și nici nu-i pupa mîna bărbatului care ți le oferă. Un zîmbet și un sincer mulțumesc e suficient. Dă-i de înțeles că te așteptai la mai mult, chiar dacă în sine exaltez în mirosul lor.
8. Nu uita să-ți spui rugaciunea înainte de somn. Indiferent de împrejurări, dacă ești răcită, obosită sau beată.  Mulțumesște-i lui Dzeu c-ai trăit o zi în care ai răcit, ai obosit și te-ai îmbătat. Alții n-au ajuns pînă seara ca să-i mulțumească.
9. Nimic nu  încuie ușa bărbatului mai bine decît înăcritura de pe fața femeii, afișată zi de zi. Întîlnește-l zîmbind,chiar dacă te pișcă puricii de pe toate pisicile posibile... altfel rămîii încuiată...pe dinafară.
10. Niciodată nu fă economii pe o coafură și un machiaj. Schimbă moțocul cel de toate zilele,măcar ocazional. Reîndrăgostește-te de tine, c-apoi și alții o vor face.
11. Păstrează în sertarul cu lengerie a soțului, o pereche sau două de chiloți găuriți  "din întîmplare" și care mereu "îs ultimii, restu-s în mașina de spălat". E și asta o armă cînd nu ești sigură unde pleacă
12. Nu uita că barbaților le e într-adevăr foarte dificil să ne înteleagă. Depresii premenstruale, depresii în sarcină, depresii post-natale, zile critice , menopauză ... și dacă există doar o singură zi în care nu avem nimic din astea, o să-i invoci 100 de motive că te înșeală. Și o va face într-o zi. Sint atîtea femei care stau bine cu hormonul.
13. Poartă tocuri. E frumos să privești lumea de sus. Ele își conferă siguranța de comoditate. 
14. Sărută-i cît mai des pe cei dragi.  Nu știi care sărut poate fi și ultimul.
15. Dacă nu ți se întinde mîna la un salut, n-o fă nici tu, nu știi pe unde a fost acea mînă pînă la tine.
16. Prețuiește momentul în care iubitul îți ia capul între mîini și te sărută pe frunte. E cea mai frumoasă cale să te întorci în copilărie pe viu.  El e unicul care îți amintește atît de bine de mama.
17. Nu invidia pe cineva că duce o viață îndestulată. În spatele ei la sigur se află multă durere.
18. Lasă impresia că ți-i greu, pentru că mulți se vor bucura. Fericirea ta naște ura altora. Fii fericită pentru tine, dar lasă la vedere puțin din ea.
19. Fiecare, măcar o dată în viață asimțit plăcerea de a face pipi în timp ce face duș.  E o lege nescrisă fără statistici. Să nu crezi că ești unica, pentru că nimeni n-o să-ți zică: da? eu tot așa fac!
20. Niciodată nu zi , gata, nu mai vreau copii. Nu tu decizi dacă-o să mai ai sau nu,  chiar dacă ați luat ca contracepție mirosul adînc de transpirație. Copiii oricum miros a flori.
21.Nu hiberna acasa cu întreaga familie. Iesiți, vedeți ceva nou.   Era carului cu boi  a trecut, azi avem mașini și lene multă.
22. Nu există femeie care să nu iubească mirosul barbatului după ce de rade..
23. ...și nu există femeie care nu a încercat lama de ras a soțului, cu pretextul că oricum taie mai bine. O spală, oșterge și-o pune la loc. Iar dacă a doua zi soțul și-o cumpărat alta, înseamnă că n-ai fost suficient de atentă la detalii. Dar îți promiți c-o să fii...data viitoare.
24. Nu uita să trimiți un mesaj de felicitare celor dragi. Indiferent de ocazii, mari sau mici, e o ocazie pentru tine de a te da în lumină bună.
25. Dzeu ți-a dat zile prin părinții tăi. Iubește-i la fel de mult cum te iubești. Ei nu-ți cer mai mult.
26.Fraza copilăriei noastre, eu te-am făcut, eu te omor, nu mai e valabilă pentru copilăria copiiilor noștri.  Nu uita, la noi bucuria se măsura într-o sanie nouă, la ei bucuria se măsoara în mega-bites definți în 4G. Sună straniu? Altă lume.
27. Pe facebook sînt afișate doar momentele fericite din viața tuturor. Celelalte le știe doar utilizatorul. Nu pretinde că cineva e mai fericit decît tine, doar că are mai multe poze în care zîmbește. 
28. Iubește zambilele și bea ceai. Sînt două plăceri care nu ți le poate fura nimeni. 
29. Aștept ziua în care voi face 30 de ani. Voi avea c-o lecție mai mult

Foafica de Sud

 Mă trezea într-o dimineață dintr-acelea în care perna îmi dase o palmă peste obraz și mie îmi plăcuse atît de mult lichita, încît i l-am întors și pe celalalt, fără mult răgaz.  Era o duminică de toamnă. Rece și limonată. 
- Mămica, mămica, vreai să-ți arăt Foafica de Sud? Veni peste mine în pat, luîndu-mi obrajii în mîinile lui, care mereu mă gîdilă cînd mă ating.  Îmi căuta cu disperare ochii mei plecați s-aducă vise frumoase.
- Hai, arată! am mînjît un răspuns și-mi îndreptai privirea spre hartă, spălîndu-mi ochii de somn în apa oceanelor cu grafică albastră.
-Uite-o!  Priveam cum degetul lui mic descoperea lumea mare. Africa de Sud.  Tot bacalaureatul meu de geografie începuse a clocoti în mine ca orezul din sarmale la foc tare. Micul meu Columb deja de un an îmi arată lumea, și tot de un an roșesc obrajii mei ăn mîna lui caldă cînd mă întreabă
 - Da aici ce-i? Eu dau neștiutoare din umeri și mă simt de parcă aș fi în fața profesoarei de istorie, acu 12 ani. 
- Sudan mămica, Suu-daaaaaaaan! Așa cum l-a învățat taică-su. Exact așa.
  Îmi așezai capul pe pernă după ce primii învoirea lui să mai dorm nițel. Dar nu mi se mai lipeau genele, se împotriveau de dinăuntru. Am băiat mare. Am realizat asta într-o duminică de toamnă. Am închis ochii ca să nu dau voie lacrimilor să curgă. L-am adus pe lumea într-un noiembrie, roșu, țîpînd, privindu-mă adînc în ochi, ca pentru-o viață,  iar peste DOAR 3 ani, tot într-o toamnă,  mă duce în Foafica de Sud. Zîmbesc cu ochii uzi. 
 Crește.
Încet-încet, se dezlipește de mine, la fel ca o tapetă care e dată jos de pe un perete pentru a fi înlocuită. La început i-am ținut biberonul cu lapte, apoi l-am hrănit cu lingurița, mai apoi l-am ținut de mîini la primii pași, am bătut din palme cînd i-a făcut singur, apoi m-a ținut el, de-o mînă doar, apoi m-a lăsat....Îi place să alerge.  Cînd fuge încă își mai întoarce privirea.  Dar știu că în curînd n-o s-o mai facă. Iar eu o să continui să-l privesc și să tresar la gîndul că poate cădea. Însă el nu mai cade. E mare. Mănîncă singur, rîde singur,  visează singur...Încă mă cuprinde, încă mă sărută... Și eu mă las în brațele lui de mic bărbat, și-mi întipăresc adînc mirosul lui, pentru atunci cînd va iubi și va cuprunde pe altcineva. Și-mi va fi nebun de dor de el. L-aș transforma într-un soldățel de plumb ca eu să pot rămîne pe veci, păpușa lui balerină...Aș prefera să adoag eu în ani, decît să îi înmulțească el, dar nu pot, o facem amîndoi... și deși e trist, eu încă mă bucur , încă facem ceva împreună.
 Crește. Mă rezăm de-un ușor. Îl admir cum o face. Crește singur. Fără mine. Pe mine m-a lăsat să mai cresc pe cineva.  Se avîntă încet înainte, lăsîndu-mă. De ce nu-l pot lăsa și eu????? 
 Eu încă îl mai țin de mînă cînd doarme. Eu încă îi sărut pijama după ce pleacă la gradiniță.
El deja își încalță singur papucii, Își leagă șireturile ca să plece. 
Să plece? 
- Atent să nu cazi!, îi strig. 
-Mama, eu sînt mare!, îmi răspunde fără să-și întoarcă fața. 
Aleargă.

__________________
-Mămica eu te iubesc!
- Și eu te iubesc!
-Da eu mai tali!

Cu drag, Eleonora!

 Nu, nu sînt rea! Chiar dacă stau prost cu pupila, încerc să afișez un ochi critic. Poate mai mult vreau decăt mi se primește, dar oricum, pînă nu faci o față deșteaptă, lumea te ia de prost. Deci lucrurile stau cam așa.  Eu în fiecare dimineața la 7 ma trezesc  pentru sticla cu lapte. Nu, nu pentru mine,e pentru Dragoș, care are un ceas biologic, mai tare în pene decît toți cucii Big Ben-ului. Și tot băltăind apa ca să se răcească trag cu ochiul meu (critic!) la  știrile matinale, care vin calde în casele noastre, ca omleta sfîrîind. Deja cîteva zile la rînd mi se întîmplă, fără să-mi doresc anume, probabil am și eu cucii mei, să privesc datele meteo care curg șiroi dintr-un post tv foarte...publik. La moment, conform serviciului care îl am, cel de manager-superior de schimbator de scutece, nu mă prea interesează vremea de peste termopan, de-i frig, de-i plouă, de bate vîntul, dacă vin înghețuri sau dacă s-au strîns bostanii să nu cadă bruma peste ei. Absolut deloc. Și totuși am stat cu ochii mari cît bulbul de cartof , uitîndu-mă la prezentatorea meteo, a noastră...offf a lor, da de fapt e publik-a, a tuturora.  Tot arăta cu mîna la soarele de la Cahul, la norii de la Briceni, dar de fapt eu nu vedeam Centrul, pentru că el mă interesa ca și cum.... eu nu vedeam Centrul Republicii  noastre pentru că ea, prezentatoarea, era foaaaarte, da foarte însărcinată. E pentru prima oară cînd priveliștea unei mame în devenire mă lasă cu un dezgust de cafea amară...senzația asta cînd realizezi că e frumos, dar nu la locul lui. 
  
  Uite, eu nu știu cum îți zice, de-a cui ești sau măcar cine te ține. Am să-ți dau un nume, în cazul în care cineva dă share pe facebook și vei citi blogul meu despre persoana ta. S-admitem că te intitulezi frumos, Eleonora.  Eu știu că sarcina e cea mai frumoasă perioadă din viața oricărei femei, eu asta știu, n-am citit. Și eu mai știu că  tu ești extrem de fericită de situația în care te afli și nici un Cod Portocaliu de vreme rea n-o să te indispună, pentru că tu vei deveni mamă, iar asta e mai presus de ceruri și de nori. Și tu vei fi o mamă extraordinară...pentru că așa sîntem noi toate mamele, bune, pentru copiii lor. Totuși, te-aș sfătui să  lași platoul  meteo în favoarea unui ceai de tei. Ești probabil în ultima ta lună de hormoni graviditaționali, du-te și odihnește-te, plimbă-te, relaxează-te și principalul dormi, muuult, indiferent de vremea care te trage la somn or ba. Nu sînt rea. Eu te privesc real. Dacă trăia bunica mea îți spunea la sigur : " eee fatî, pînă ăi răsturna, e și te leagî c-o cordicî roșîe și e și lucrează!", dar bunica mea nu-i.  Știi cum e să ieși dimineța afară și să nu vezi soarele și tare vrei să înțelegi unde-i, că-i senin doar, da el nu-i...el stă după un balcon de ex, uite c-am așa și eu ... caut ceva în harta ta și nu găsesc. Cînd stai pe-o parte nu vad  Spania, și nu știu i-i cald lu Andrușa neu sau i-i frig, cînd te întorci, leganată, nu văd deja Rusia, și iar nu înțeleg... îngheață la ei sau nu, scot embargo-ul sau îl mai țin în caz că dă bruma peste poama noastră. Pentru că nu încape în obiectivul camerei ce te filmează, toată Europa...și tu. Ori, ori.
Într-o dimineață pe mama mea tare o durea măseaua și ai apărut tu la rubrica ce-o conduci, și ai zis că se încălzește afara....mamei i-o stat și mai rău cînd te-o văzut... cald la măsea nu se pune Eleonorîîîîîî!
 Iar acum sincer, fără picanterii, mie mi-s tare dragi burțile rotunde, frumoase care păstrează bebeluși la pachet. Fie ele și de cealălaltă parte a sticlei, oricm sînt dulci, dar pînă le vine și lor sorocul de a nu mai fi arătate...pentru că dacă judec  bine, eu deja de mai multe zile nu aud ce zice ea, ci doar mă holbez la burta ei, asta fără  să vreau eu. E frumos să te dedici cu pasiune lucrului pe care îl faci, mai ales cănd îți face și plăcere,  dar toate au o limită...frumoasă, la fel ca sarcina!  E vorba de niște substraturi etice ale jurnalismului și atît!
  E miez de noapte. Am o inspirație nebună. Sper că ea doarme, dacă nu a nascut încă. Iar dacă nu... ne vedem la 7! Din același platou, pentru aceeași rubrică, cu drag de vreme bună, Eleonora! 

P.S. Poate eu nu înțeleg ceva, dar arătați-mi o prezentatore meteo în ultima lună de sarcină, la oricare alt canal... și neapărat să aibă și buricul proeminent...că de altfel nu e concurență!