Rise like a Phoenix!

  Anul acesta la Copenhaga s-a destrabălat Eurovision-ul. Deși o să ziceți c-au căzut mulți meteoriți de atunci, eu, printr-o simplă împreunare a doi neuroni, mi-am amintit ieri de Danemarca. Scena mare a țării a găzduit oameni de tot neamul, care cu prea mult păr, de și-l smulgeau în timpul cîntecului si oameni care-l ridicau de jos și-l lipeau la...barbă.  Nu mai conta cine și cum a votat, a doua zi toata lumea vorbea cît de mîrșav și libidinos a fost Marele Cîntec European. Iar fusta lui Merkel și barba lui Roșca în sfîrșit s-au integrat, în ropote de aplauze, într-un singur cetățean european. Sincer, nici nu prea știu cum aș putea-o numi corect, Conchito ori Conchita...că pîn la urmă i-am văzut doar rochia și barba, iar sub poale nu s-a băgat nimeni, ca să se pronunțe cîte ouă are în cuib...prepelița.
 Pe mine nu m-a prea interesat cine a cîștigat, nici personajul în sine și nici piesa de facto. Anul acesta nu am stat cu berea în mînă în fața ecranului, ronțăind pesmeți cu hrean. Scărlățica noastră îmi amplifica starea de toxicoză, iar la Conchita nu vroiam să mă uit lung, pentru că nu știam ce-aștept încă, băiat sau fată, și ca să nu mă pierd în genuri m-am culcat. 
Stau  la coadă , într-un magazin. Rîndu-i mare, lume multă. E seară și la toți stomacul face bulbuci de foame. În fața mea, mama lui  Iliușa, se laudă de se dă în vînturi alteia:
- Să-l vezi pe-al nostru cum se bagî piste tăt în compiuteru șela. Mare haker a sî șibî. Îi pune barbă fa lu cumatra, c-a lu așei de la tilivizor, a mai rîs de mă prăpădem. Pi tăț ni-i găsești, de la Italia, pe Gicu a lu gheghi Ion, pi Maria, fa da Maria și s-o mai schimbaaaaaat... Sî-l vezi cum îmblă piste tot cu mîna șeia. Diștept, a sî iasî nișcavai om dintr-însu..
Iliușa are 7 ani. Pe odnoklassniki administrează contul cu dibăcie de pe la 5 cred. Iliușa nu și-a păstrat numele de mare sfînt, pentru că el e mare haker și trebuie să fie de negăsit, și-a luat pseudonim, Крутой Паренъ. Iliușa e vsegda na saite și se implică activ în rezolvare multor teste de inteligență smîntînoasă. Ca de exemplu: кто круче брюнетки или блондинки? sau Cine vrea ca Maia Sandu să moară, apăsați klass?....Iliușa pune barba lui Conchita, Zinaidei Julea, și părul lung, lui Adrian Ursu.. Mama lui e mîndră tare, are băiat deștept, care o s-ajungă cîndva un Julian Assange sau vreun angajat al WikiLeaks-ului...

Și cînd te gîndești că marile succese pornesc de la mici prostii, de la o barbă de femeie...în cazul dat.

Stăteam și o ascultam pe ea și la un moment dat, tare am vrut s-o întreb, da Iliușa a citit vreo poveste de-a lui Creangă, sau măcar are acasă vreo Albinuță de-alui Grigore Vieru, pe care s-o răsfoiască, după ce-o căutat motanul cîteva ore pe odnoklassniki? Ei, da  pin' la urma,ce drept am eu să mă bag pe rafturile cuiva sau să mă dau cu interesul de proprietățile literare ale lui...? Așa că am tăcut.  Dar mă gîndeam, dacă ar fi cumpărat mama vreun teanc de cărți, bucuria ei nu avea să fie nici pe de parte atît de mare...
 Peste vreo 10 ani, Ilieș o să vrea sa susțină Bacalaureatul. O să stea la terasă, după primul examen, cu alți krutîie parni, și printe-un fum de țigară și-o gură de bere, o să discute cit de sukă a fost profesoara că nu le-au dat voie sa copie deloc. 
 Și el avea să pună mîna pe carte încă de mic, dar dacă mamei amrnic îi mai plăcea cum îi stătea cumătrei cu barbă...iar la examen, vorba ceea.. de păduchi în barbă nu te caută nimeni...

Despre miniștri în polzunoși or pelincuțele minore

"Tot mai multe minore nasc copii". Era titlul unei știri de ieri, care a sunat în capul meu ca ultimul zurgălău pentru unii, plingăcios și ud.  Mda, Moldova renaște din copiii copiiilor ei. La fiecare copil născut, țara pierde altul...necroit, neînverzit, un altoi în toamnă tîrzie care a rămas searbăd. Părinți plecați, odrasle lăsate, ploduri facuți pe la șașlici de vară, unde nimic nu se opreste printre dinți, decît carnea...

 Și totuși fetele ajung să nască, neștiind la  început de ce li se face rău la stomac, că doar beau chisleag întruna, pîna la veridictul medicului de familie, care cade ca o placă de beton din ceruri. " Vei fi mama".

Buuuuuun. Și pentru că în Grădina  Edenului  tot se păcatuieste de la un măr, de ce n-am ierta și greșelile pamîntești, făcute din goliciunea trupului și a minții  de copil? Nu încurajez, dar încerc să nu condamn un fapt consumat.  Ne credem atît de sfinți pe lingă astfel de nevrednice, de parca am avea cheile Raiului de la Sfintul Petru, de parcă noi am face check-in-ul, tu intri, tu nu, de parcă n-am avea copii, de parcă n-am bătut în lemn măcar o data la gîndul că fata mea ar putea naște de copil, că baiatul meu ar putea fi tătic mucos...

 Pus în fața situației săvîrșite, ce face statul pentru ele?  Corect. Pentru spălare de pacate le trimite la spălat de... pelincuțe. Ai stat 4 zile în maternitatea din capitală? Ți-ajunge, te-ai facut vedetă, a venit televiziunea, te-a filmat, au scris despre tine și rușinea ta, Buliga a facut conferință de presă și a spus că situația e alarmantă, ai vazut cum se vede cerul plin de stele în oraș, într-o noapte tîrzie.. și gataaaa, devochika, la Izvorăni, la mîca. Acolo ai apă de rîu, capră, vacă, găini, o să crești odorul, că la oraș e greu cum n-ai da... ai numai lapte praf și în loc de pelinci de in, niște amărite bucăți de hîrtie moale... Pe tatăl copilului , care poate și s-ar insura cu păcatoasa de Magdalena, îl inchide pe 3 ani pentru c-a întreținut relații sexuale cu o minoră, și apoi... după ce ți-o adormit toate pornirile pline de dezmaț.... poți să te și  însori băiete... ai să cinți Murka în loc de  "nani , puiul tatii" Și gata, s-o spalat statul pe mîini. Le pune pe toate la locul lor, copil la mama, idiferență la indiferență, pelinca la pelinca..spălate, fierte, crocmolite.. De alocații nu mai zic, nu mai cheltui  cerneala.

  E greu sa fii mamă a Moldovei. Aș fi putut să-mi dărui copiii altui stat. Aș fi putut să-i fac niște mici lorzi ai Angliei, poate niște petites parisiennes, or niște wolves ai Wall Street-ului, dar am ales să-i fac haiduci aici, în țara mea, pentru că a lor ar fi putut fi oricare...Aici însă dai  cu capul de ce vrei, numai nu de bucuria de a fi mamă și de a-ți mai dori să fii. 

 Mamelor de azi adesea li se aminteste cît le e de ușor să-și crească copiii, pentru că au scutece, mașini de spălat, că pe vremea bunicilor și a mamelor noastre era mult mai greu, făceau case și spălau totul în mîini. Unei mame care crește copii i se spune ca stă acasă și îi e ușor, nu face mai nimic, iar dacă încearcă să se jeluie de greutăți ,, curat îi o alintată,, Statul azi are alte cerințe de la o mamă, o impune la alte obligații. are alte așteptări de la mame.

 Bunicile noastre au crescut cîte 9-10 copii. Se creșteau unul pe altul, pentru că părinții o aveau cu munca în cîmp, iar dacă erau prea mulți în familie și o duceau greu se mai și dădeau de suflet, așa ca un colac la priveghi.  Se mai întîmpla să mai moara dint ei, de tif sau hepatită, iar din droia mre se mai alegeau, așa cum era primit să se zică, astfel încît rămîneau atîți cît trebuiai.  O mamă cu mulți copii la vremea ceea nu plîngea pe la înmormăntările lor, fiind convinsă că așa a vrut Domnul, și poate tare adînc ăn suflet, era și o ușurare. O gură mai puțin. Îi luau pe la prășit de norme, îi îngropau pînă la jumătate în pămînt ca să nu fuga de lîngă ei, și plecau cu rîndul. Creșteau așa toți o dată. În ritm de turmă. 

 Noi ne-am născut din părinți sovietizați. Perioada lui Gorbaciov, era perioada strictă a celor 2 copii. Straniu, cam la toți  era fata și băiat, curent ce a cam dispărut în zilele noastre, o dată cu eliberarea (!) Părinții noștri își făceau case, ajutați de kolhozuri și din banii de la nuntă. Aveau salariu mizer, dar cu care supraviețuiau. Ne nășteam noi, absolut gratis, hrana artificiala era la fel, gratuită. Creșteam un an acasă, apoi eram dați la grădinița, în grupa de creșă. La un an! Mamele trebuiau să fie productive, trebuiau să muncească. Statul prelua o bună parte din atribuțiile lor, pentru ca ele să poată activa libere de orice griji. Le venea în întîmpinare, deși le oferea în schimb cîteva ruble amărîte. Unei mame sovietice i se dădea foaie de boală ori de cîte ori vea nevoie să stea acasă cu copilul, concediu prelungit, pînă la deplina refacere și asta fără ca ea să se simtă oarecum că se învoiește așa des. Copiii frecventau cercuri suplimentare de unii singuri sau în grup. Acestă ierarhie a lucrurilor convenea fiecăruia. 

 Am ajuns să naștem noi copii. Îi naștem în euro, deși creștem lei în buzunare. Din sala de naștere pînă în salon, pui la toți în buzunare, pentru că gîndești tu, că nu ți-i dator nimeni să îți taie buricul copilului.  Lapte praf, scutece, mîncare specială, îmbogățită cu nutrienți...pentru că cei mici nu mai cresc rugumîndu-le tu și punînd mastificația în lingura lui,...toate cer bani. Da bani nu-s. Pentru că statul alocă bani rupți în degete. Pentru mamele care au muncit, o sumă, iar pentru cele care au stat acasă, din varii motive, alta sumă, de parcă ar crește monștri și nu tot copilul acestei țări, de parcă unul crește din banii mamei lucrați, iar altul din călcîiul cu care a stat mama în fund, pe prispă. Taxe la grădinițe, taxe la școli. Statul,însă, cere copii pregătiți. Pînă în clasa întîi ei trebuie să poată scri și citi. Iar mama trebuie să se ocupe de el, de altfel e catalogat ca slab și neproductiv, iar pe o piață unde apar numai licee elitare, tu trebuie să te desfaci cum poți, tu trebuie să fii zeu și nu mamă, așa încît copilul tău să fie în rînd cu toți. Țara are nevoie de elită. Țării îi e totuna de ce ai nevoie tu.Îți pune copilul în brațe si descurcă-te cum poți, da să te descurci bine, altfel apar penalitățile sociale.  O mamă care se angajează la serviciu va fi privită chiorîș de șefi, iar zilele în care ai bătut la ușa lor pentru a cere învoire pe motiv de boală a celui mic, le vei ține minte ever. Te vei simți o prostituată care și-a cerut banii în avans. 

 Ne dezvoltăm într-o societate plină de etichete si morale în care o mamă cu doi sau mai mulți copii, este privită ca un bolnav de leucemie, condamnată la moarte de sine, lentă și fără pic de ușurare. Și nu vreai să pari așa, ai vrea să aduci un milion de contraargumente  la ceea ce pari, pentru că tu știi că ești puternică și o să reziști la toate, că o să le poți îmbina si într-un final o să triumfi ca flacăra olimpică....Însă...te dai cu capul de zid și te trezești. E țara mea, Moldovă -mamă... unde eu mă duc și insist ca în certificatul de naștere să-mi scrie copilul la naționalitate - român, iar mie mi se spune că nu există așa națiune la noi. Iar dacă nu există, ce caut eu aici?

 Natalitatea scade, satele mor, femeile sunt împinse de la spate ca să nască. O dată însă, ce ti-ai făcut datoria în fața ta și a întregii lumi, cu două degete la chipiu, ministra îți flutură batista și te trimite la spălat polzunoși. Da printre ei să nu uiți să crești un copil sănătos, deștept, pentru că noi cîndva o să vrem să ne integrăm în Jupiter, iar pentru asta statul cere copiii cu carte.  Iar dacă doamne ferește, tu , mamă destrăbălată și iresponsabilă , te-ai dus cumva la Etalia ca sa-i faci rost de-un abecedar, vei avea pe veci amprenta de abandon în folosul ....nu a societății....a nimănui. Și pentru că te-ai dus la Etalia copiii tăi au făcut alți copii. Și aici ajunge cercul de unde a început. 

                                                              ***

 Mă duc să-mi croiesc pelincuțe. Nu de alta, da poate copilul meu ajunge vreun ministru, iar eu cu mare drag i-aș spăla răhățelul, numai să știu că alte femei vreodată vor fi nerăbdătoare s-ajungă mame.

Despre complexe in retuji

Ieri am vorbit cu Galea.
Ne-am vazut dupa un buchet de ani. O adunatura de litere si citiva megapixeli de poze, mi-au fost deajuns ca memoria mea sa inviie toate oile  moi si toti melcii zbirciti care i-a putut arunca in gradina mea de copil osos si lung, Galea.
Nu ne-am mai vorbit de cind drumurile noastre, satule de aceeasi pasi, au hotarit sa se desparta. Dupa cele 9 clase din sat, am luat ambele calea capitalei, ea in Centru, eu la Botanica, ne-am despartit pe viata, ca sa ajungem oameni mari. O data. Ne intilneam uneori vinerea, in autobusul plin de studenti flaminzi si nedormiti. Aristocartia urbana revenea in fiecare vinere la bastina. Nu ne vorbeam. Ne salutam dind din cap, ca niste batriniei la poarta bisericii, intr-o zi de duminica, si atit. Din acele vremuri zbuciumate de studentie pe roti, nu ne-am mai vazut. Niciodata.
 Galea in timp a devenit om mare. Eu nu. Ea avea pornirile astea de mica, si asa si s-a intimplat, iar eu n-am reusit niciodata sa ma ridic la sinul ei, oricit m-as fi straduit sa-mi umflu pieptul cu aer. Era genul de fata imbrobodita la ceafa si mereu cu miinele in solduri, gata sa atace. 5 ani din viata mea, am idolatrizat-o. Era frumoasa, blonda, cu genunchii rotunzi, moale, cu obrajori netezi, si principalul, avea "busi"! Asta era asa de principal pentru mine, ca eu m-am imprietenit cu ea, imi parea atunci, pe viata. Imi parea ca daca eu o sa ma dau bine pe linga Galea, o sa-mi creasca si mie bucile, ca oasele mele debusolate, intr-o zi vor deveni sunculita, ca sutienul se va umple de tite si nu de bureti, ca picioarele mele, care niciodata nu mergeau impreuna, in sfirsit se vor uni si ca ele vor vedea si altceva, decit pantaloni si retuji, ca eu intr-o zi voi deveni frumoasa, ca ea, ca Galina mea. Eu nu ma indragosteam de baieti, eu tinjam dupa fustele ei si plingeam ca viata e nedrepta. Cuiva toata slaninica, cuiva numai osu'... Zilele in care ea venea imbracata in fusta mini, chiar de ea era un pic cam maxi, erau cele mai greu de indurat pentru mine.  Eu nu purtam rochii, decit la primul si ultimul careu, si atunci tineam bujorii spinzurati in jos ca sa nu mi se vada picioarele " de jilka" cum mi le numea ea. Dupa o zi in fusta de-a Galei, amarnic ce-mi mai placea piinea cu untura si cu sare. Am bagat in mine, cred, un porc de-a tatei... 
  N-am reusit. N-am reusit sa am genunchii ei. Eu aveam genunchii "neacai". Asa ma consolorideau toti.
 Intr-un an descoperisem o smecherie care a durat fix o iarna. O iarna sa-mi fi dat, una-mi era de-ajuns... Ajunsesem sa fiu dolofana, de la jumate in jos. Si nu era de la untura. Nea! In scoala nu era caldura si noi veneam imbracati ca niste eschimosi, de la manusi pin' la ciorapi de lina. Ihaaaaaaaa, bucuria mea! Mama imi luase o pereche de ciudo-retuji, suri si pufosi, ca imbracati sub blugi, ma transformau de o sexualitate mortala. Eu cind ieseam la tabla, imi lasam scurta, in timp ce restul suflau in miini de frig. Da, venise si vremea bucilor mele pufoase! Eram tunata artificial, de lina, dar asta numai eu stiam. Galea tacea. "Da neujeli'?" Dadea Galea maruntal din buze, ca un pui cind maninca pasat. Triumfam. Incepusem a invata mai bine chiar... Si asta pin' in primavara, cind incet-incet lepadam din straie....iar eu nu vroiam sa-mi las retujii nicicum, i-am purta pin in mai, cu tot cu golgoci....si cind n-am mai putut de arsita, m-am lepadat de ei...ca o pacatoasa de satana....Devenisem cea dintii. Galea chiuia.
- Da si te-ai tras fa, asa peste noapte, esti bolnava? 
Eu taceam. Ea ridea.
 Cind se intimpla sa ploaie afara, Galea ma punea sa stau cu picioarele in cruce in caldarea de spalat prin clasa, ca sa nu facem educatia fizica pe teren. Si eu stateam ca rastignita in caldare si ea cinta " doaua bete in cruce, ploaia nu se duce, doua bete intr-o caldare las sa ploaie cit mai tare". Si rideam toti, pina si eu.
 Avea aparat de fotografiat. KONIKA. Prima in clasa, cu pelicula de 36 de de cadre care se depanau automat. Prin dulap la mine se prafuieste pe undeva  o poza de la ea. Amntiri. Eu cu scheletul cabinetului de biologie. Eu trista, da el zimbest cu toti dintii de gips. A fost primul meu iubit oficial si nu mi-a fost frica sa i-l prezint mamei, din poza.
In fiecare dimineata imi luam pachetul cu mincare facut cu multa grija de mama. Doua felii de piine de casa, pe care se intindea untul la fel de casa, moale ca o creme pentru calcii crapate si pe el magiun, mult magiun de prune. La repausul mare, ne asezam pe scari amindoua cu Galea si mincam... ea una, eu una...Ea se imbujora de atita bunatate.
 -Fa tu ai sa mori intr-o zi, imi spunea ea bucurindu-se de de ce minca si de ce-mi zicea.
-N-am sa mor Gali, iaca o sa vezi ca eu am s-o mai duc, ii spuneam eu cu gura plina de magiun.
Rideam amindoua, da nu de acelasi lucru rideam.

Au trecut ani. Uneori tata mai zice sa maninc c-o sa mor urita. 
Au trecut ani si-mi scrie Galea.
-Iaca tu nu te-ai mai schimbat fa, tot asa ai ramas, slabanoaga.
Eu tac. Galea is typing mai departe.
-Ai si copii, i-ai dus tu sa i-ai luat de suflet, ca dupa tine nu se intelege.
Continuing to tac.
Galea imi trimite un emoticon rinjit, cu dintii afara, ca in poza cu scheletul.
-Iaca tu doi ai si eu doi am, scrie ea mai departe. 
Eu tac si rasfoiesc pozele Galei. A ajuns om mare asa cum si-a dorit. La propriu. Galea chiftea din poze. Mare , lata, cu genunchii cit caldarea. Un zoom pe viata. Eu rid singura in fata monitorului. 
-Bravo, arati bine, complimente!, scrie ea intr-un final, dindu-mi si-o floare virtuala.
Daaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!! Dupa ani de zbucium interior, Galea capitula definitv in fata mea. Ma simteam ca americanii dupa Herosima, sufletul si genunchii mei ososi fluturau ca un flag rosu la 1 maiu. Razboiul hitlerogalist a luat sfirsit. Ma simteam ca o nuca scapata de-un cioroi din care avea sa iasa ditamai nuc. Libera de complexe chinuitoare.
Galea is typing.
- Doua bete intr-o caldare,las sa ploaie cit mai tare.....mai tii minte?pe fundal si o mutra rinjind, ca sa nu cred eu ca ea tare ma adora acum.

 Galea umbla la fitness si viseaza sa aiba genunchi ca ai mei. 

Sint oameni  cu care timpul nu se zadarniceste prea mult. Timpul trece prin ei, lasind doar varza murata, si iese, si pleaca la altii. Sint oameni care nu se shimba, sau nu atit de mult incit sa conteze pentru altii.  Sint oamnei care isi string  sufeletele strins in corsete, uitind de inima. Si ea bate, se zbuciuma, pina moare, inecata in povidla de prune.

Sint gindaci si dohotari.
Sint carari si drumuri asfaltate.
Sint oameni si oameni.