29 de lecții

Fiind inspirată de ideea unei blogger-ițe, care la rîndul ei s-a inspirat de la un alt internaut activ, am hotărît să-mi aranjez  si eu pe raft cele 29 de lecții învățate pînă acum de la viață. Nu de alta, dar dacă schimb prefixul anilor, mă tem că deja acelea nu vor mai fi lecții, ci adevărate prelegeri pentru fii mei. 

1. Cînde te referi la o viață întreagă, ea nu înseamnă neapărat lungă. Dacă mai prinzi un soare în fiecare dimineață, să știi că ziua aceasta ți-a fost dată ca să mai reușești să faci ceva. FĂ!
2. Toate relele se termină la un moment dat. Nu poate fi rău la nesfîrșit, iar cele mai plăcute sînt clipele cînd retrăiești tot greul  atunci cînd ți-i tare bine deja.
3. Nu ezita să faci copiii fiindu-ți frică de silueta pe care o vei avea după naștere. Mă conving că mamele de azi arată mult mai bine după 1-2 copiii, decît pînă la ei. 
3. Iubeste-ți ridurile. Ele sînt urmele zîmbetelor în care ai fost fericită cu adevărat.
4.  Să nu-ți fie rușine să recunoști că ai avut păduchi în copilărie. Un moment de sinceritate maximă te pune într-un unghi de lumină foarte bun, în fața multora, chiar dacă n-o să mai fii sincera niciodată de atunci încolo. Pentru ei vei rămînea suflet deschis.
5. Crește-ți părul. E un plus de feminitate
6. Fă-ți timp să citești o carte. Una într-o lună, într-un an, citește. Nu uita că sufletul tot face riduri, dacă nu-i dai balsam.
7. Învață să primești flori. Nu te minuna ca disperata și nici nu-i pupa mîna bărbatului care ți le oferă. Un zîmbet și un sincer mulțumesc e suficient. Dă-i de înțeles că te așteptai la mai mult, chiar dacă în sine exaltez în mirosul lor.
8. Nu uita să-ți spui rugaciunea înainte de somn. Indiferent de împrejurări, dacă ești răcită, obosită sau beată.  Mulțumesște-i lui Dzeu c-ai trăit o zi în care ai răcit, ai obosit și te-ai îmbătat. Alții n-au ajuns pînă seara ca să-i mulțumească.
9. Nimic nu  încuie ușa bărbatului mai bine decît înăcritura de pe fața femeii, afișată zi de zi. Întîlnește-l zîmbind,chiar dacă te pișcă puricii de pe toate pisicile posibile... altfel rămîii încuiată...pe dinafară.
10. Niciodată nu fă economii pe o coafură și un machiaj. Schimbă moțocul cel de toate zilele,măcar ocazional. Reîndrăgostește-te de tine, c-apoi și alții o vor face.
11. Păstrează în sertarul cu lengerie a soțului, o pereche sau două de chiloți găuriți  "din întîmplare" și care mereu "îs ultimii, restu-s în mașina de spălat". E și asta o armă cînd nu ești sigură unde pleacă
12. Nu uita că barbaților le e într-adevăr foarte dificil să ne înteleagă. Depresii premenstruale, depresii în sarcină, depresii post-natale, zile critice , menopauză ... și dacă există doar o singură zi în care nu avem nimic din astea, o să-i invoci 100 de motive că te înșeală. Și o va face într-o zi. Sint atîtea femei care stau bine cu hormonul.
13. Poartă tocuri. E frumos să privești lumea de sus. Ele își conferă siguranța de comoditate. 
14. Sărută-i cît mai des pe cei dragi.  Nu știi care sărut poate fi și ultimul.
15. Dacă nu ți se întinde mîna la un salut, n-o fă nici tu, nu știi pe unde a fost acea mînă pînă la tine.
16. Prețuiește momentul în care iubitul îți ia capul între mîini și te sărută pe frunte. E cea mai frumoasă cale să te întorci în copilărie pe viu.  El e unicul care îți amintește atît de bine de mama.
17. Nu invidia pe cineva că duce o viață îndestulată. În spatele ei la sigur se află multă durere.
18. Lasă impresia că ți-i greu, pentru că mulți se vor bucura. Fericirea ta naște ura altora. Fii fericită pentru tine, dar lasă la vedere puțin din ea.
19. Fiecare, măcar o dată în viață asimțit plăcerea de a face pipi în timp ce face duș.  E o lege nescrisă fără statistici. Să nu crezi că ești unica, pentru că nimeni n-o să-ți zică: da? eu tot așa fac!
20. Niciodată nu zi , gata, nu mai vreau copii. Nu tu decizi dacă-o să mai ai sau nu,  chiar dacă ați luat ca contracepție mirosul adînc de transpirație. Copiii oricum miros a flori.
21.Nu hiberna acasa cu întreaga familie. Iesiți, vedeți ceva nou.   Era carului cu boi  a trecut, azi avem mașini și lene multă.
22. Nu există femeie care să nu iubească mirosul barbatului după ce de rade..
23. ...și nu există femeie care nu a încercat lama de ras a soțului, cu pretextul că oricum taie mai bine. O spală, oșterge și-o pune la loc. Iar dacă a doua zi soțul și-o cumpărat alta, înseamnă că n-ai fost suficient de atentă la detalii. Dar îți promiți c-o să fii...data viitoare.
24. Nu uita să trimiți un mesaj de felicitare celor dragi. Indiferent de ocazii, mari sau mici, e o ocazie pentru tine de a te da în lumină bună.
25. Dzeu ți-a dat zile prin părinții tăi. Iubește-i la fel de mult cum te iubești. Ei nu-ți cer mai mult.
26.Fraza copilăriei noastre, eu te-am făcut, eu te omor, nu mai e valabilă pentru copilăria copiiilor noștri.  Nu uita, la noi bucuria se măsura într-o sanie nouă, la ei bucuria se măsoara în mega-bites definți în 4G. Sună straniu? Altă lume.
27. Pe facebook sînt afișate doar momentele fericite din viața tuturor. Celelalte le știe doar utilizatorul. Nu pretinde că cineva e mai fericit decît tine, doar că are mai multe poze în care zîmbește. 
28. Iubește zambilele și bea ceai. Sînt două plăceri care nu ți le poate fura nimeni. 
29. Aștept ziua în care voi face 30 de ani. Voi avea c-o lecție mai mult

Foafica de Sud

 Mă trezea într-o dimineață dintr-acelea în care perna îmi dase o palmă peste obraz și mie îmi plăcuse atît de mult lichita, încît i l-am întors și pe celalalt, fără mult răgaz.  Era o duminică de toamnă. Rece și limonată. 
- Mămica, mămica, vreai să-ți arăt Foafica de Sud? Veni peste mine în pat, luîndu-mi obrajii în mîinile lui, care mereu mă gîdilă cînd mă ating.  Îmi căuta cu disperare ochii mei plecați s-aducă vise frumoase.
- Hai, arată! am mînjît un răspuns și-mi îndreptai privirea spre hartă, spălîndu-mi ochii de somn în apa oceanelor cu grafică albastră.
-Uite-o!  Priveam cum degetul lui mic descoperea lumea mare. Africa de Sud.  Tot bacalaureatul meu de geografie începuse a clocoti în mine ca orezul din sarmale la foc tare. Micul meu Columb deja de un an îmi arată lumea, și tot de un an roșesc obrajii mei ăn mîna lui caldă cînd mă întreabă
 - Da aici ce-i? Eu dau neștiutoare din umeri și mă simt de parcă aș fi în fața profesoarei de istorie, acu 12 ani. 
- Sudan mămica, Suu-daaaaaaaan! Așa cum l-a învățat taică-su. Exact așa.
  Îmi așezai capul pe pernă după ce primii învoirea lui să mai dorm nițel. Dar nu mi se mai lipeau genele, se împotriveau de dinăuntru. Am băiat mare. Am realizat asta într-o duminică de toamnă. Am închis ochii ca să nu dau voie lacrimilor să curgă. L-am adus pe lumea într-un noiembrie, roșu, țîpînd, privindu-mă adînc în ochi, ca pentru-o viață,  iar peste DOAR 3 ani, tot într-o toamnă,  mă duce în Foafica de Sud. Zîmbesc cu ochii uzi. 
 Crește.
Încet-încet, se dezlipește de mine, la fel ca o tapetă care e dată jos de pe un perete pentru a fi înlocuită. La început i-am ținut biberonul cu lapte, apoi l-am hrănit cu lingurița, mai apoi l-am ținut de mîini la primii pași, am bătut din palme cînd i-a făcut singur, apoi m-a ținut el, de-o mînă doar, apoi m-a lăsat....Îi place să alerge.  Cînd fuge încă își mai întoarce privirea.  Dar știu că în curînd n-o s-o mai facă. Iar eu o să continui să-l privesc și să tresar la gîndul că poate cădea. Însă el nu mai cade. E mare. Mănîncă singur, rîde singur,  visează singur...Încă mă cuprinde, încă mă sărută... Și eu mă las în brațele lui de mic bărbat, și-mi întipăresc adînc mirosul lui, pentru atunci cînd va iubi și va cuprunde pe altcineva. Și-mi va fi nebun de dor de el. L-aș transforma într-un soldățel de plumb ca eu să pot rămîne pe veci, păpușa lui balerină...Aș prefera să adoag eu în ani, decît să îi înmulțească el, dar nu pot, o facem amîndoi... și deși e trist, eu încă mă bucur , încă facem ceva împreună.
 Crește. Mă rezăm de-un ușor. Îl admir cum o face. Crește singur. Fără mine. Pe mine m-a lăsat să mai cresc pe cineva.  Se avîntă încet înainte, lăsîndu-mă. De ce nu-l pot lăsa și eu????? 
 Eu încă îl mai țin de mînă cînd doarme. Eu încă îi sărut pijama după ce pleacă la gradiniță.
El deja își încalță singur papucii, Își leagă șireturile ca să plece. 
Să plece? 
- Atent să nu cazi!, îi strig. 
-Mama, eu sînt mare!, îmi răspunde fără să-și întoarcă fața. 
Aleargă.

__________________
-Mămica eu te iubesc!
- Și eu te iubesc!
-Da eu mai tali!

Cu drag, Eleonora!

 Nu, nu sînt rea! Chiar dacă stau prost cu pupila, încerc să afișez un ochi critic. Poate mai mult vreau decăt mi se primește, dar oricum, pînă nu faci o față deșteaptă, lumea te ia de prost. Deci lucrurile stau cam așa.  Eu în fiecare dimineața la 7 ma trezesc  pentru sticla cu lapte. Nu, nu pentru mine,e pentru Dragoș, care are un ceas biologic, mai tare în pene decît toți cucii Big Ben-ului. Și tot băltăind apa ca să se răcească trag cu ochiul meu (critic!) la  știrile matinale, care vin calde în casele noastre, ca omleta sfîrîind. Deja cîteva zile la rînd mi se întîmplă, fără să-mi doresc anume, probabil am și eu cucii mei, să privesc datele meteo care curg șiroi dintr-un post tv foarte...publik. La moment, conform serviciului care îl am, cel de manager-superior de schimbator de scutece, nu mă prea interesează vremea de peste termopan, de-i frig, de-i plouă, de bate vîntul, dacă vin înghețuri sau dacă s-au strîns bostanii să nu cadă bruma peste ei. Absolut deloc. Și totuși am stat cu ochii mari cît bulbul de cartof , uitîndu-mă la prezentatorea meteo, a noastră...offf a lor, da de fapt e publik-a, a tuturora.  Tot arăta cu mîna la soarele de la Cahul, la norii de la Briceni, dar de fapt eu nu vedeam Centrul, pentru că el mă interesa ca și cum.... eu nu vedeam Centrul Republicii  noastre pentru că ea, prezentatoarea, era foaaaarte, da foarte însărcinată. E pentru prima oară cînd priveliștea unei mame în devenire mă lasă cu un dezgust de cafea amară...senzația asta cînd realizezi că e frumos, dar nu la locul lui. 
  
  Uite, eu nu știu cum îți zice, de-a cui ești sau măcar cine te ține. Am să-ți dau un nume, în cazul în care cineva dă share pe facebook și vei citi blogul meu despre persoana ta. S-admitem că te intitulezi frumos, Eleonora.  Eu știu că sarcina e cea mai frumoasă perioadă din viața oricărei femei, eu asta știu, n-am citit. Și eu mai știu că  tu ești extrem de fericită de situația în care te afli și nici un Cod Portocaliu de vreme rea n-o să te indispună, pentru că tu vei deveni mamă, iar asta e mai presus de ceruri și de nori. Și tu vei fi o mamă extraordinară...pentru că așa sîntem noi toate mamele, bune, pentru copiii lor. Totuși, te-aș sfătui să  lași platoul  meteo în favoarea unui ceai de tei. Ești probabil în ultima ta lună de hormoni graviditaționali, du-te și odihnește-te, plimbă-te, relaxează-te și principalul dormi, muuult, indiferent de vremea care te trage la somn or ba. Nu sînt rea. Eu te privesc real. Dacă trăia bunica mea îți spunea la sigur : " eee fatî, pînă ăi răsturna, e și te leagî c-o cordicî roșîe și e și lucrează!", dar bunica mea nu-i.  Știi cum e să ieși dimineța afară și să nu vezi soarele și tare vrei să înțelegi unde-i, că-i senin doar, da el nu-i...el stă după un balcon de ex, uite c-am așa și eu ... caut ceva în harta ta și nu găsesc. Cînd stai pe-o parte nu vad  Spania, și nu știu i-i cald lu Andrușa neu sau i-i frig, cînd te întorci, leganată, nu văd deja Rusia, și iar nu înțeleg... îngheață la ei sau nu, scot embargo-ul sau îl mai țin în caz că dă bruma peste poama noastră. Pentru că nu încape în obiectivul camerei ce te filmează, toată Europa...și tu. Ori, ori.
Într-o dimineață pe mama mea tare o durea măseaua și ai apărut tu la rubrica ce-o conduci, și ai zis că se încălzește afara....mamei i-o stat și mai rău cînd te-o văzut... cald la măsea nu se pune Eleonorîîîîîî!
 Iar acum sincer, fără picanterii, mie mi-s tare dragi burțile rotunde, frumoase care păstrează bebeluși la pachet. Fie ele și de cealălaltă parte a sticlei, oricm sînt dulci, dar pînă le vine și lor sorocul de a nu mai fi arătate...pentru că dacă judec  bine, eu deja de mai multe zile nu aud ce zice ea, ci doar mă holbez la burta ei, asta fără  să vreau eu. E frumos să te dedici cu pasiune lucrului pe care îl faci, mai ales cănd îți face și plăcere,  dar toate au o limită...frumoasă, la fel ca sarcina!  E vorba de niște substraturi etice ale jurnalismului și atît!
  E miez de noapte. Am o inspirație nebună. Sper că ea doarme, dacă nu a nascut încă. Iar dacă nu... ne vedem la 7! Din același platou, pentru aceeași rubrică, cu drag de vreme bună, Eleonora! 

P.S. Poate eu nu înțeleg ceva, dar arătați-mi o prezentatore meteo în ultima lună de sarcină, la oricare alt canal... și neapărat să aibă și buricul proeminent...că de altfel nu e concurență!

Amintiri într-o sticlă

 Eu păstrez o sticlă veche de parfum . Nu e mai veche decît mine, dar e de demult. Atît de demult încît am putut strînge în ea  vreo 15 ani de amintiri... mda, trecutul meu cîntărește cîțiva mililitri florali. Desigur că n-a fost unica, au fost atît de multe exact la fel, eu, însă am păstrat-o pe cea din urmă, care bănuiesc eu, nu va fi și ultima în viața mea.  E o sticlă de  parfum ieftin care, pe vremuri, abunda in toate magazinile și piețele ghiftuite pînă la refuz de mărfuri poloneze la fel de neînsemnate..și care, totuși, nu aveau mirosul lui. Ori de cîte ori dau cu privirea peste ea, o iau ș-o adulmec, la fel ca pe-o pradă, și pe loc mă transform într-un pachet de amintiri pe care nu mi le-ar trezi creierașul, ocupat cu alte vremuri, decît drogat de  mireasma care a fost cîndva parfum.

Cîtă viață încape într-o sticluță mică!

Sînt lucruri pe care oricît aș vrea, NU POT să le retrăiesc. E mai presus de orice altar al meu. Sînt locuri în care nu pot să mă întorc, oameni pe care nu pot să-i revăd, cîntece pe care nu pot să le ascult, amintiri care au prea multă morfină și nu le pot învia.
Duminicile mele cînd plecam la biserică cu bunica. Cînd părintele se spăla abia pe dinți ,dar eu stăteam deja cu fundele mari și roșii și așteptam să bată clopotul, semn că se începe slujba. Evlavioasă mai eram...
 Verile cînd plecam la păscut vaca. Atît de intens trăiam bucuria acelor veri, încît ajungeam să cred că păscutul vacilor avea să fie cea mai mare realizare a vieții mele..Și așa a fost. M-am plămădit ca, copil și puțini, puțiiiiiiiiiiiiini au cunoscut mirosul laptelui cu flori de salcîm. Eram un fel de RUN DIANA, RUN! după vaci.
Diminețile în care eram ajungeam prima pe pragul școlii, îndeosebi cînd aveam temele învățate  fără pic de scamă.
 Toate iubirile mele posibile, imposibile și admisibile, uneori comestibile...,toți anii mei de liceu, universitate, care au fost cei mai tari la mușchi, bucurii,scandaluri, fericiri, torte cu artificii, sărbători uitate bețive prin paduri, mirosul mării la Zatoca...niciodată marea nu a mai fost atît de ultra-all-inclusive în amintiri ca noi...atunci..la Zatoca.
 Zambile, toamne cu struguri, rimel "Leningrad" sărbătorile de Pasti cînd toată ograda mirosea a var, iar tata ne trezea, în razele calde a acelei duminici, cu un zgomotos ,"Hristos a înviat, hai la masă!", momentul în care m-am îndrăgostit, iremediabi și pentru totdeauna, rochia mea de mireasă, clipa în care am născut îngeri, pe mine, și mai păcătoasă decît mă imaginam că sînt, toate stau în ea acum. Păstrează cea mai frumoasă viață din viața mea. Vreodată și viața care o trăiesc acum va deveni o amintire, și poate îmi voi aduce aminte de ea mirosind un Channel  ruginit de timp...poate.
Poate atunci voi sta cu o grămadă de nepoți pe poalele fustei mele ( ah, lungi deja!) și le voi depăna amintiri din poze, iar ei, vor face fețe ciudate ș-or întreba "asta tuuuuuuuu?", în timp ce bunelu va intra pe ușa zgomotos cu" 'mnezarzara măsii de copkii, șini o stricat laptop-ul?" ...pentru că  tot ce traiesc acum modern, atunci va deveni retro. Dar astea sunt deja amintiri din viitor, un fel de future-passe, dar care neapărat își vor gasi locul într-o sticluță searbădă de parfum și care neapărat va avea miros de lalele.
Pentru că oricum rămîn neputincioasă în fața lor. Pentru că oricum nu-mi pot lungi viața ca un elastic de păr, am s-o fac mai lată, în fiecare zi, în fiecare clipă, mai lată în amintiri frumoase de care să-mi fie veșnic dor.
Amintirile mele nu dor, doare doar dorul de ele și tot ce vine din trecut doare din imposibilitatea de a întoarce.
 Dacă s-ar putea născoci ceva, care să păstreze amintirile într-o sticlă, la fel ca un parfum, dar să nu să se evapore vreodată. Cînd ai chef, s-o destupi și retrăiești clipa, proaspătă, caldă, cu bătăi de fluturi în călcîie...și cu-n pahar de tulburel...ca să devină mai limpezi. Ele, amintirile.

Dacă s-ar născoci ceva...

Doi copaci într-un parc

 Am fost cîndva doi copaci într-un parc. Tu erai stejar, iar eu tei…și eram atît de verzi. Nu eram singurii copaci din acel parc, dar așa a făcut întîmplarea vieții ca să creștem alături. Tu aveai frunzele mai verzi, probabil la noi primăvara venea pe rind, eu eram mereu mai galbenă, probabil de la floare mi se lua. Așa a început povestea noastră, într-o primăvară cînd dasem eu în floare. La  început eram timizi, chiar dacă ne răsădiseră aceleași mîini, în același ceas…pe urmă însă ne-am apropiat, cu fiecare ram tot mai mult. Nu prea știam ce facem noi în acel parc, dar  ideea că nu eram singuri ne făcea fericiți. Eram singuri în doi, cu alți copaci.. Eram mereu împreună, fie că ne doream asta sau nu, prin simplul fapt că eram lipiți prin ramuri. Ne încălzeam dorințele la soare, țineam umbră atîtor șoapte care treceau pe lîngă tulpinile noastre. Cu timpul am aflat că sîntem folositori oamenilor. Tuturor încă. Cei care erau îndrăgostiți, cei care erau necăjiți și se gindeau la ei înșiși, cei mici, cei bătrîni, cei fără adăpost.  Urmăream și ascultam oamenii, le aflam secretele și slăbiciunile, ce îi face fericiți sau ce le distruge viața.  După un timp petrecut împreună, ne-am dat seama că avem cheile fericirii la noi. Eram fericiti pentru că nu trebuia, de fapt nu puteam, să facem o altă alegere, așa cum pot sau sînt obligați să facă oamenii. Ni s-a șters orice amintire pe care o aveam de dinainte de a deveni doi copaci într-un parc. Eram convinși că fericirea nu are nevoie de prea multe optiuni, cum au nevoie oamenii pentru că dacă  le sînt oferite, o distrug instantaneu. Oameni se plimbă din loc în loc, uită pe unde au fost, uită fețele altora, își schimbă hainele, tunsorile...iubirile. Schimbă și iar schimbă, schimbînd pînă la urmă și fericirea pe care o dețin, zicînd că sînt în căutarea ei. Iar noi eram fericiți și ne iubeam. Eram fericiți pentru că nu putem și nici nu ne doream să fi schimbat ceva. Ne iubeam chiar dacă florile mele nu mai erau la fel de galbene, iar tu începeai a fi scorojit de atîtea ierni în doi. . Mi-ai promis c-o să mă iubești chiar dacă nu mai aveam stralucire. " Nici un alt tei nu seamană cu tine", imi ziceai. Pînă întro seară cînd cineva s-a așezat pe o bancă, sub ramurile tale și a zis că i-i frig. De atunci a început să-ți fie frig și ție. Ramurile mele nu mai reușeau să te încălzească, nu ne mai vorbeam pentru că îți clănțăneau dinții. Verdele tău părea un gri închis. Ușor, ușor am început să tremur și eu și să îngheț într-un final. Nu ne mai simțeam chiar dacă eram lipiți. Era atît de multă zăpadă care se tot topea și îngheța iar, transfămîndu-se în strat gros de gheață. Eram aproape, dar inimile noastre bîntuiau prin lume după un strop de căldură.  Așa s-a terminat povesta noastră. Am sperat că va trece zăpada și noi ne vom iubi iar. Dar n-a fost așa. Și nici nimeni nu a venit să ne mai văruiască într-o primăvară. Devenisem inutili. Vom fi uzi, fără var, mincați de carii, șubrezi, plini de fisuri, bătrîni. Vom fi întorsi unul cu spatele la celălalt. Vom fi lemn putred și vom fi înlocuiți. Vom continua să existăm, eu voi fi carte pentru copii, iar tu un lemn ce vei arde într-un cămin, încălzind doi iubiți. Nu vom mai fi lipiți, dar ne vom iubi și vom căuta în vise soarele din parc. Toți sîntem  doi copaci.Într-o toamnă.