marți, 22 octombrie 2013

29 de lecții


Fiind inspirată de ideea unei blogger-ițe, care la rîndul ei s-a inspirat de la un alt internaut activ, am hotărît să-mi aranjez  si eu pe raft cele 29 de lecții învățate pînă acum de la viață. Nu de alta, dar dacă schimb prefixul anilor, mă tem că deja acelea nu vor mai fi lecții, ci adevărate prelegeri pentru fii mei. 

1. Cînde te referi la o viață întreagă, ea nu înseamnă neapărat lungă. Dacă mai prinzi un soare în fiecare dimineață, să știi că ziua aceasta ți-a fost dată ca să mai reușești să faci ceva. FĂ!
2. Toate relele se termină la un moment dat. Nu poate fi rău la nesfîrșit, iar cele mai plăcute sînt clipele cînd retrăiești tot greul  atunci cînd ți-i tare bine deja.
3. Nu ezita să faci copiii fiindu-ți frică de silueta pe care o vei avea după naștere. Mă conving că mamele de azi arată mult mai bine după 1-2 copiii, decît pînă la ei. 
3. Iubeste-ți ridurile. Ele sînt urmele zîmbetelor în care ai fost fericită cu adevărat.
4.  Să nu-ți fie rușine să recunoști că ai avut păduchi în copilărie. Un moment de sinceritate maximă te pune într-un unghi de lumină foarte bun, în fața multora, chiar dacă n-o să mai fii sincera niciodată de atunci încolo. Pentru ei vei rămînea suflet deschis.
5. Crește-ți părul. E un plus de feminitate
6. Fă-ți timp să citești o carte. Una într-o lună, într-un an, citește. Nu uita că sufletul tot face riduri, dacă nu-i dai balsam.
7. Învață să primești flori. Nu te minuna ca disperata și nici nu-i pupa mîna bărbatului care ți le oferă. Un zîmbet și un sincer mulțumesc e suficient. Dă-i de înțeles că te așteptai la mai mult, chiar dacă în sine exaltez în mirosul lor.
8. Nu uita să-ți spui rugaciunea înainte de somn. Indiferent de împrejurări, dacă ești răcită, obosită sau beată.  Mulțumesște-i lui Dzeu c-ai trăit o zi în care ai răcit, ai obosit și te-ai îmbătat. Alții n-au ajuns pînă seara ca să-i mulțumească.
9. Nimic nu  încuie ușa bărbatului mai bine decît înăcritura de pe fața femeii, afișată zi de zi. Întîlnește-l zîmbind,chiar dacă te pișcă puricii de pe toate pisicile posibile... altfel rămîii încuiată...pe dinafară.
10. Niciodată nu fă economii pe o coafură și un machiaj. Schimbă moțocul cel de toate zilele,măcar ocazional. Reîndrăgostește-te de tine, c-apoi și alții o vor face.
11. Păstrează în sertarul cu lengerie a soțului, o pereche sau două de chiloți găuriți  "din întîmplare" și care mereu "îs ultimii, restu-s în mașina de spălat". E și asta o armă cînd nu ești sigură unde pleacă
12. Nu uita că barbaților le e într-adevăr foarte dificil să ne înteleagă. Depresii premenstruale, depresii în sarcină, depresii post-natale, zile critice , menopauză ... și dacă există doar o singură zi în care nu avem nimic din astea, o să-i invoci 100 de motive că te înșeală. Și o va face într-o zi. Sint atîtea femei care stau bine cu hormonul.
13. Poartă tocuri. E frumos să privești lumea de sus. Ele își conferă siguranța de comoditate. 
14. Sărută-i cît mai des pe cei dragi.  Nu știi care sărut poate fi și ultimul.
15. Dacă nu ți se întinde mîna la un salut, n-o fă nici tu, nu știi pe unde a fost acea mînă pînă la tine.
16. Prețuiește momentul în care iubitul îți ia capul între mîini și te sărută pe frunte. E cea mai frumoasă cale să te întorci în copilărie pe viu.  El e unicul care îți amintește atît de bine de mama.
17. Nu invidia pe cineva că duce o viață îndestulată. În spatele ei la sigur se află multă durere.
18. Lasă impresia că ți-i greu, pentru că mulți se vor bucura. Fericirea ta naște ura altora. Fii fericită pentru tine, dar lasă la vedere puțin din ea.
19. Fiecare, măcar o dată în viață asimțit plăcerea de a face pipi în timp ce face duș.  E o lege nescrisă fără statistici. Să nu crezi că ești unica, pentru că nimeni n-o să-ți zică: da? eu tot așa fac!
20. Niciodată nu zi , gata, nu mai vreau copii. Nu tu decizi dacă-o să mai ai sau nu,  chiar dacă ați luat ca contracepție mirosul adînc de transpirație. Copiii oricum miros a flori.
21.Nu hiberna acasa cu întreaga familie. Iesiți, vedeți ceva nou.   Era carului cu boi  a trecut, azi avem mașini și lene multă.
22. Nu există femeie care să nu iubească mirosul barbatului după ce de rade..
23. ...și nu există femeie care nu a încercat lama de ras a soțului, cu pretextul că oricum taie mai bine. O spală, oșterge și-o pune la loc. Iar dacă a doua zi soțul și-o cumpărat alta, înseamnă că n-ai fost suficient de atentă la detalii. Dar îți promiți c-o să fii...data viitoare.
24. Nu uita să trimiți un mesaj de felicitare celor dragi. Indiferent de ocazii, mari sau mici, e o ocazie pentru tine de a te da în lumină bună.
25. Dzeu ți-a dat zile prin părinții tăi. Iubește-i la fel de mult cum te iubești. Ei nu-ți cer mai mult.
26.Fraza copilăriei noastre, eu te-am făcut, eu te omor, nu mai e valabilă pentru copilăria copiiilor noștri.  Nu uita, la noi bucuria se măsura într-o sanie nouă, la ei bucuria se măsoara în mega-bites definți în 4G. Sună straniu? Altă lume.
27. Pe facebook sînt afișate doar momentele fericite din viața tuturor. Celelalte le știe doar utilizatorul. Nu pretinde că cineva e mai fericit decît tine, doar că are mai multe poze în care zîmbește. 
28. Iubește zambilele și bea ceai. Sînt două plăceri care nu ți le poate fura nimeni. 
29. Aștept ziua în care voi face 30 de ani. Voi avea c-o lecție mai mult


Un comentariu: