Dacă nu aș fi pedepsită pentru crimă, te-aș omorî în fiecare zi. Încet, cu un cuțit aș tăia cîte o bucată din tine,ți- aș sparge cu acul fiecare celulă din mușchii tăi atît de putrezi și aș rîde de tine, de durerea ta, atît cît pot eu de scîrbos, și asta pînă cînd tu m-ai implora să nu te mai chinui. Iar eu te voi asculta ..și n-o să te omor..în ziua ceea. Am să las s-o fac în altă zi. Altfel. Mai sadic.
Te-ai gîndit vreodată ce face o buburuză cînd tu îi rupi aripile? Tu crezi că ea încetează să mai iubească cerul????????! Greșit. Ea privește albastrul lui de jos. Și continuă să trăiască în verdele ierbii, visînd ca cineva, vreodată, s-o ridice la cer. Pe-un deget, într-o palmă, pe-un puf luat de vînt.
Pe 3 iulie am devent mamă. Pentru a doua oară. Frumos. Unic. Deși atît de cunoscută splendoarea momentului, totuși atît de "prima dată" au fost emoțiile.
Pe 3 iulie, în camera 8, eu îl tineam pe Dragoș în brațe.
Pe 3 iulie,în camera 10, plîngea un copil. Aștepta să-l ia cineva în brațe. O aștepta pe mamă.
Dormea atît de dulce sub lumina caldă a lămpii. Zîmbea șotios în colțul gurii. Bunica mea îmi spunea că atunci cînd copiii zîmbesc în somn, visează cum un înger le aduce mere... Îl trecusem repede cu privirea, deși mă minunasem cît de cuminte stă, fără să scoata un scîncet mieunos de nou- născut. Camera era plină de mame cu pui în brațe, venite la controlul de rutină al maternității. O ploaie de plînsete invada cabinetul, fiecare mamă se bucura de cele cîteva grame adăugate de bebeluși, pe care le anunța doamna de la cîntar. Împărtășeam impresii, mulțumiri...împărtășeam între noi fericirea de fi mame. Doar el nu auzea nimic. Continua să doarmă nederanjat de gălăgia care fredona atît de obraznic poate, în urechile lui.
Îndreptîndu-mă spre camera mea, prind, fără să vreau, discuția a două surori medicale: "Ce facem cu Cel din 10, de care mama s-a dezis?" .
Atît de banale devin literele pentru a reda senzația. Dacă era inventat un alfabet al lacrimilor, aș fi putut transmite un strop prin ele. Cel din 10, era cel de care mă mirasem eu atît. Era cel, pe care-l lăsase ochii mei cîteva secunde în urma dormind printre îngeri...și fără mamă.
În noaptea ceea l-am auzit plîngînd atît de mult. Era prima lui noapte de cînd părăsise burta caldă a mamei...și-i era frică, și era întuneric , și mama nu era.
Oare cum e să vii într-o lume în care nimeni nu te așteaptă? Nici mama, nici tata. Nimeni nu a plîns la fericirea de a te fi văzut. Un fir de om, singur, într-o camera de spital. Plîngea.
Dimineața trecînd pe culoar, am tras cu ochiul la ușa deschisă. Stătea pe un pat mare. Singur. Îmbrăcat sumar, din ce putu să-i dea alte mame. Gîngurea fericit. Atît de multe mame s-au gîndit la el...Nu l-au lăsat gol. E și asta o fericire după o noapte de căutări în care tare vreai s-o vezi pe cea care ți-a dat viață.
A doua noapte se repetă. Vroia să fie un luptător mic. Era convins c-o să-l audă. Îi auzeam voce de peste perete, nu mă lăsă s-adorm fără lacrimi.
L-am revăzut dimineață iarăși. Se dase bătut. Nu mai plîngea, nici nu icnea, aștepta să vadă ce vor face cu el. Atît de mic. Atît de singur. Atît de fără nimeni. Și avea o viață atît de mare înainte. Și ce să facă cu ea cînd încă îi era frică de propriile mîini? Mîinile...Cît de multe ar fi putut să-l cuprindă... Brațele vînjoase ale tatălui, îmbrățișările calde ale mamei. De ce s-or fi supărat atît de multe mîini pe el, de nu-l ating niciuna?
În ziua ceea plecam acasă. Cu flori , sărutări, cu fericiri agățate ca mărțișoarele la copac...
Îl lăsam pe el în camera 10. Așa cum a venit... așa cum l-am cunoscut.
În ziua ceea a petrecut multe mame acasă. Iar el a rămas să aștepte. Avea prea multă dragoste de dat.
Îi aud și azi lacrimile. Oare mai plînge?
Micule, cîndva o să-i scrii mamei tale un răvaș de Crăciun, o să-i spui cît de frumos a nins la voi și ce brad frumos arde în casă , și-o să-i mai spui că Moșul ți-a adus cel mai frumos cadou...o mamă. O s-o colinzi așa cum vei ști tu mai bine și-i vei zice c-o ierți pentru că atunci, cîțiva ani buni ăn urmă, te-a lăsat să lupți singur... într-o căciulă din mila cuiva.
Nimic nu poate fi mai dureros decît plînsul unui copil, care încetează să mai plîngă...
Dacă nu aș fi pedepsită pentru crimă, te-aș omorî în fiecare zi. Mama Celui din 10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu