N-am mai scris de ceva vreme și nu mă simt oarecum bine. Se adună prea multe gînduri, întîmplări, viață pîn la urmă , iar eu le pierd firul și nu mai țin cont care încep, unde se sfîrșesc. Tot le bifez în sinea mea, iar apoi apar altele, și uit de ce m-am bucurat ieri ca să plîng de ce mi se întîmplă azi.
Am aflat că voi avea încă un baiat. Frumos. Ador vizitele la ecograf, pentru că acolo pot să-l văd pe cel care-mi privește inima. În acele momente, cît îl privesc, ecograful devine cea mai mare invenție de la Piramidele lui Keops încoace. Dintotdeauna mi-am dorit 2 băieți, indiferent în ce ordine veneau ei în viața mea. Nu neg că mi-aș dori și o fată, însă nu acum, pentru ea cireșii rămîn înfloriți abia, îi las așa, dar am ferma mea convingere că-s cei mai frumoși cireși în floare. Îmi dau seama că e mare chestie cu 3 bărbați în casă. Ce înseamnă de fapt? 3 cămăși, 3 perechi de șosete, 3 perechi de "pantaloni călcați la dungă", 3 linguri de atenție, 3 săruturi, 3 cești de ceai uitate în chiuvetă, 3 perechi de brațe ce mă vor cuprinde, de 3 ori "te iubesc", 3 buchete de lalele și 6 umeri pe care cuprinzîndu-i, să plîng, să rîd și să mă uimesc de fiecare dată ...sînt ai mei.. E mult pînă atunci, dar toate astea n-ar avea nici o feerie, dacă mai întîi n-aș dormi nopțile, dacă nu mi-aș face griji, dacă nu le-aș aminti cît de mult îi iubesc și că de fapt, între cafeaua de dimineață și ceaiul de tei de dinaintea somnului, trăiesc pentru ei..Chestia asta e cea mai tare invenție a vieții, e ca mirosul pădurilor de eucalipt, rece și tăios, precum zborul unui șoim.
Am început să-l citesc pe Dostoievski...E demențial. E nebun. El e marele idiot de fapt. Spre marea mea rușine, eu abia acum îl descoper, deși avusesem intenția asta de multă vreme, nu reușeam să prind vagonul marelui scriitor, mă poticneam direct pe șine, adică la coperta roșie a cărții. Amînam cu orice pretext să-l citesc, îl consideram greu de înțeles, e și ăsta un fel de pretext. Adevărul e că era prea rus pentru mine, iar eu accept cu greu ideea de a mirosi cerneală slavonă, chiar de-i devenit titan clasic mondial. Acum realizez că greșisem în convingerile mele. Dragă, Fiodor Mihailovici, daca nu te nășteai pentru a scri, atunci sînt sigură că erai apostol or cănd te-ai născut Dzeu ți-a pus mîna pe creștet, ești neomenesc de geniu.
Am fost la o vînătoare domnească de mistreți, procurori, plahotniuci și alte vietăți. Ce-i drept am ochit prin cablu, dar am nimerit-o bine. Am vînat muuuuuuuuuult de mi-i greață de carnea lor, învelită fie într-o bărbuță, fie în smoc de păr sur, gelat peste cap, îmbibat de mirosul lui Armani și puțin cîrlionțat de spuma lui Gucci. Știți ce face diferența dintre un porc sălbatic din Pădurea Făleștilor și un Vladimir Plahotniuc (alias Ulinici)? O moarte de om. De aproape 2 luni toată Moldova merge la aceiași vînătoare zi de zi, luam telecomanda în mînă butonăm puțin, și vai, vedem cum boierii divanului moldovenesc își îndreaptă țevile spre un porc, dar din greșeală împușcă un om.
Ce să zic? Ne mai salvează de la escapada Domnească fie știrile din sport, fie datele despre vreme, că de altfel am sta rătăciți în Codrii multă vreme, pîn ne mănîncă mistreții și pe noi, dar cui îi pasă de noi...
Am zis adio unui mare gazetar. Da, a murit Tănase. Sau de fapt, pentru mine, a murit TIMPUL lui Constantin Tănase. Începusem a-i face prohodul de prin vară cred, dar abia acum decis să-i aprind candela veșniciei întru uitarea mea de-a pururi. L-am cunoscut în 2000, țin minte și ziua cînd profesoara de limba romănă ne-a prezentat primul număr al ziarului dumnealui, format A3, așa cum numai Komsomolskaia Pravda putea fi. Era apogeul guvernării comuniste, însă noi, elevi a lui Ștefan, ne-am simțit mai români decît tot București-ul în 1989, văzînd primul ziar independent și plin de frăție a lui Constantin Tănase. Nu era totul pierdut. Am stat în stradă o iarna de am strigat de istorie română, apoi o lună de primăvară în 2009, de zburau bucățile de teracotă fluierînd a libertate pe lîngă urechile mele, apoi persecuțiile persoanelor care apăreau in filmele video de la proteste, printre care mă aflam și eu, însă am învins!!!! Eram liberi! Iar eu nu conteneam să-l citesc pe marele Tănase,fiindu-i fidelă abonament cu abonament! Și asta pînă acum un an, de cînd a intrat în cîrdășie cu mistrețul sur, făcînd-ui PR politic, călcînd de-a dreptul valori morale, omenești și libertăți. De un an am pierdut "TIMPUL"...l-am schimbat pe Бабушкины рецепты, oricum mi-i mai de folos...atunci cînd începe a mă durea în cot..ca pe Tănase..
În rest, am continuat să trăiesc, să mă bucur de prieteni dragi, să îmi realizez un vis, să beau mult ceai verde și să mă trezesc brusc într-un moment al vieții,că am deja băiat mare, care mă cuprinde și îmi spune ,,mămica, te iubesc!". Iar aici pierd firul lui Dostoievski, iau arma vînătorii și-l mai omor o dată pe Tănase...și încep iar cu bărbații mei! Cei 3!!!!!!!!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu