O lamă de cuțit și un miros de vanilie

  Ador mersul prin ceață. Îmi place să mă las pierdută, avînd vaga părere că nimeni nu ma găsește, acolo am gînduri...multe gînduri care calca pe frunze putrede de februarie...Pe cît de liniștitoare senzația de orizont apropiat, pe atît de e de terifiantă ideea că nu-l ajung...mă opresc în ceață, cu părul ud și rece, e frig și-s fericită. Sînt fericită că te am, că ești al meu, că miroși a fluturi... Se spune că fericirea e ceva patetic, spiritual. Însă fericirea mea e palpabilă, concretă,comestibilă..fericirea mea ești tu..Aș merge prin ceață încontinuu, cu tine strîns de mînă și n-aș vrea s-o străpungă soarele, pentru că acolo e bine, acolo sîntem noi.

 Iubesc.Îmi place să te iubesc pentru că tu mă iubești. Mă iubești mult, știu, iar eu nu am avut curaj niciodată, niciodată, în toți 13 ani să-ți mulțumesc pentru că mă săruți și atunci cînd îmi urăsc fiecare por din pielea mea, atunci cînd furia născută din fleacuri inventate , îmi îmbracă pielea de mancurt și mă pierd pe mine pentru a te răni pe tine...Cît mă urăsc în acele momente, cît n-aș vrea să fi fost eu cea care le naște, cît de mult te iubesc pentru că nu-mi răspunzi la fel, cît de mult...mi-aș tăia un deget, să simt durere, să mă pedepsesc...iar eu asta nu ți-o spun, iar tu asta nu știi. Nu sînt mieroasă. Sînt rece. Sînt a dracului. N-ai să știi de cîte ori mă uit la tine și te cuprind, de cîte ori ochii mei te privesc în lacrimi atunci  cînd știu c-am făcut să doară, de cîte ori îți cer ietare...n-ai de unde să știi, pentru că le țin pentru mine, le bag adînc în inima mea, crezînd că poate îți dai seama și singur. Ce proastă sînt crezînd că...Mi-i beciul inimii mult prea adînc, iar sîngele iubirii e ca vinul scos din același beci...rece. Prefer să tac pentru că tu mă iubești așa cum eu nu mă iubesc pe mine.
 A fost iarăși 14 februarie. Mi-ai dăruit flori, pantofi, o seara frumoasă. Așa cum doar tu știi a o face. Pierdută în bulele de șampanie ți-am spus cît de mult însemni pentru mine, ți-am spus  TE IUBESC! E atît de ușor, e sălbatic de frumos, de ce n-o zic mai des? Adevărul e că eu nu sînt capabilă de a iubi cu limuzine scumpe, buchete interminabile de flori, mic dejunuri în cearșafuri somnoroase, cu alintături, cu ,,pisicuțe" și "puiuți". Eu te iubesc cu cești de cafea neagră. Eu te iubesc cu colanții rupți, cu nopțile pierdute în orașul zgomotos. Eu te iubesc cu părul ciufulit, crețos și cu trance la maxim, cu lacrimi, cu certuri, cu isterii fără motiv. Eu te iubesc cu pasiune, cu glume proaste, cu mîncare bună, cu fustele scurte, cu cu picioarele lungi, cu felul meu de-a strînge lumea  lîngă mine, cu felul tău de a mă privi tăcut, atunci cînd îmi fac de cap,cu ușurința mea de-a accepta provocări, cu felul meu de a cădea jos, oriunde, oricum, cu ochii mei nesinceri uneori, cu bunătatea ta de a-mi îndeplini un moft, cu străduința de a nu-mi refuza ceva, cu rîsete, cu palme, cu înjurături, cu mușcături. Cu toată nebunia mea din mine. Pentru că  de asta de îndrăgostisei de fapt atunci. Și de asta mă iubești acum. Dă-mi voie să te iubesc așa, mai departe. Fără minte, fără prejudecăți, fără  abțineri, natural, simplu, sincer, a la moi! Eu nu sînt romantică, eu nu îți pot răspunde la fel, aș vrea să fiu o bucată de pesmet ca să mă poți înmuia în esența ta și să mă pot topi, dar nu sînt, rămîn să fiu fărămicioasă pentru o viață...pentru tine.

Azi e liniște, mâine furtună, nimic nu e calm, nici marea nu e calmă. Uneori merg pe un drum, alteori îl părăsesc obosită, stau să mă odihnesc și brusc simt o ușoară strângere de mână. Apari mereu din senin ca și cum mereu ar fi fost acolo și mă veghezi deși uneori mă simt singură. Fluturi, zâmbete, dragoste, joc, nopți, fulgere, dimineți, soare, început. Le respir pe toate cu o durere în piept, le expir ușurată. Nu mă mai tem, iubesc, sufăr…trăiesc. Râd, plâng dar mereu  la tine în gând îmi găsesc drum. Nu e curcubeu fără ploaie.
Nu știu să te iubesc altfel, ești lîngă mine parcă dintotdeauna și totuși uneori îmi pare te-am așteptat atât de mult.  Nu știu să iubesc decât un El, care am învățat să-l las să plece pentru că doar așă e liber să se întoarcă.  El nu pleacă niciodată.

Lasă-mă să te iubesc așa, cum n-am iubit pe nimeni înainte,cu colanți rupți, cu nebunia nopților nedormite, cu păr crețos și trance.

Cu lacrimi,

certuri și

isterii fără motiv.

Pentru că te ador. Pentru că ești al meu. Pentru o viață.