Iubire cu ecou

 În primul rînd aș vrea să îmi cer iertare. De la tine. Să mă ierți că nu ai fost primul bărbat în viața mea. Că am mușcat pătimaș din iubire ca o leoaică din carnea fragedă a unui pui de antilopă, fără să mă gîndesc că aveam să te întîlnesc pe tine peste ceva timp. N-am făcut-o, m-am dăruit cu toți mușchii mei altora și inima mea tot lor le-am dat-o... și am rămas atît de goală în fața ta, carne vie, cu toate vasele vizibile, poţi să-mi auzi muşchiul cardiac contractîndu-se şi plămînii înghiţind lacom oxigen. Şi pentru că nu îmi vorbești, fiecare particulă a corpului meu sîngerează vinovată că nu reușesc să te mîngîi, să îți vorbesc tandru, așa cum am făcut-o cu celelalte iubiri ale mele. Iartă-mă. Așa le-a orîndînduit Dzeu cred, mi te-a trimis mai tîrziu. Iar eu nu am puterea de nesupunere voinței Sale. Eu vreau să te sărut pe gene, dar nu reușesc...nu am timp.

Și dacă tot e prea scump să-mi cumpăr o casă lîngă mare, o să-mi fac într-o zi o mare lîngă casă. Măcar pentru cele cîteva palme de timp care au mai rămas. Și pentru că tu ai ochi să vezi orice, numai nu marea, am să stau ș-am s-o privesc îndelung singură, pînă cînd o să te fac să-mi dai cu picorul în inimă, semn că mă ierți pentru tot, pentru alintările și poeziile spuse ne-ție, pentru sărutările și rozul obrajilor de care eu nu pot să mă satur, chiar dacă știu că și tu le aștepți.

Să nu mă crezi rea. Pentru că nu sînt. Ești în dezavantajul de a nu fi fost prima iubire. Ești  a doua. Sau poate a treia. Și nu știu dacă ești și ultima. Inima mea însă nu dă premii pentru locuri, ea te iubește or nu te iubește. Și așa a facut-o cu toți pînă la tine. Iar inima mea te iubește.

Prima dată am iubit cu desfrîu sufletesc. Eram nebună, găseam în mine atîta zel încît puteam să merg pe pămîntul  presurat cu bucăţi mici de sticlă de la oglinzi şi veselă stricată, să merg şi să ajung la capăt cu picioarele roşii şiroind și să-l sărut fericită, de parcă adunasem bujori nu cioburi, și să-i spun că-l iubesc. N-ai să înțelegi cum a fost, pentru că tu nu iubești așa încă. Prima mea iubire m-a făcut s-o iubesc pe a doua cu mai mult galben, iar pe tine, pe a treia cu mai mult galben și roș.
 Te-am înșelat. Continui să o mai fac. Mă las cuprinsă de alte mîini în timp ce tu dormi sau, uneori lovești pînă mă doare... în zadar însă, continui să fii o Ană zidită în pereți, mută, udă și goală. În timp ce eu dorm lîngă altcineva. Iartă-mă. Dar nu pot altfel. O să vină o zi cînd o să-mi iau o salbă de flori albastre la gît și am să mă dedic o viață întreagă pentru tine şi pentru toate dorinţele tale, care, să mă crezi, mi le-ai şoptit inconştient prin toată atingerea şi pivirea şi gestul nechibzuit pe care doar eu le-am simțit.

Şi eu... eu sărut pe altcineva  pe frunte şi-i şoptesc noapte bună, şi rîd de degetele lui de la picioare, şi fac feţe amuzante cînd el plînge. Altcineva e "cel mai important pentru mine" al meu acum. Altcineva îmi sare-n braţe cînd mă revede după mult timp. Tu? Tu pur şi simplu încerci zi de zi să mă urăști pentru asta, şi nu poți. Pentru că știi cît de mult deja, iubesc ziua cînd ochii noștri vor clipi în același timp, avîndu-i în față, tu, pe-ai mei și eu pe-ai tăi, Dragul meu fiu, nenăscut încă.

 - Îți este greu mamă cu mine sub inimă, cum te simți?

 - Goală.

- Cît de goală, mamă?

 -Pînă la  fericire!

Sînteți trei iubiri, iar eu una...să nu-mi dați drumul mîinii pentru că eu singură sînt flori de cîmp moarte...cu miros de pustiu..