Foafica de Sud

 Mă trezea într-o dimineață dintr-acelea în care perna îmi dase o palmă peste obraz și mie îmi plăcuse atît de mult lichita, încît i l-am întors și pe celalalt, fără mult răgaz.  Era o duminică de toamnă. Rece și limonată. 
- Mămica, mămica, vreai să-ți arăt Foafica de Sud? Veni peste mine în pat, luîndu-mi obrajii în mîinile lui, care mereu mă gîdilă cînd mă ating.  Îmi căuta cu disperare ochii mei plecați s-aducă vise frumoase.
- Hai, arată! am mînjît un răspuns și-mi îndreptai privirea spre hartă, spălîndu-mi ochii de somn în apa oceanelor cu grafică albastră.
-Uite-o!  Priveam cum degetul lui mic descoperea lumea mare. Africa de Sud.  Tot bacalaureatul meu de geografie începuse a clocoti în mine ca orezul din sarmale la foc tare. Micul meu Columb deja de un an îmi arată lumea, și tot de un an roșesc obrajii mei ăn mîna lui caldă cînd mă întreabă
 - Da aici ce-i? Eu dau neștiutoare din umeri și mă simt de parcă aș fi în fața profesoarei de istorie, acu 12 ani. 
- Sudan mămica, Suu-daaaaaaaan! Așa cum l-a învățat taică-su. Exact așa.
  Îmi așezai capul pe pernă după ce primii învoirea lui să mai dorm nițel. Dar nu mi se mai lipeau genele, se împotriveau de dinăuntru. Am băiat mare. Am realizat asta într-o duminică de toamnă. Am închis ochii ca să nu dau voie lacrimilor să curgă. L-am adus pe lumea într-un noiembrie, roșu, țîpînd, privindu-mă adînc în ochi, ca pentru-o viață,  iar peste DOAR 3 ani, tot într-o toamnă,  mă duce în Foafica de Sud. Zîmbesc cu ochii uzi. 
 Crește.
Încet-încet, se dezlipește de mine, la fel ca o tapetă care e dată jos de pe un perete pentru a fi înlocuită. La început i-am ținut biberonul cu lapte, apoi l-am hrănit cu lingurița, mai apoi l-am ținut de mîini la primii pași, am bătut din palme cînd i-a făcut singur, apoi m-a ținut el, de-o mînă doar, apoi m-a lăsat....Îi place să alerge.  Cînd fuge încă își mai întoarce privirea.  Dar știu că în curînd n-o s-o mai facă. Iar eu o să continui să-l privesc și să tresar la gîndul că poate cădea. Însă el nu mai cade. E mare. Mănîncă singur, rîde singur,  visează singur...Încă mă cuprinde, încă mă sărută... Și eu mă las în brațele lui de mic bărbat, și-mi întipăresc adînc mirosul lui, pentru atunci cînd va iubi și va cuprunde pe altcineva. Și-mi va fi nebun de dor de el. L-aș transforma într-un soldățel de plumb ca eu să pot rămîne pe veci, păpușa lui balerină...Aș prefera să adoag eu în ani, decît să îi înmulțească el, dar nu pot, o facem amîndoi... și deși e trist, eu încă mă bucur , încă facem ceva împreună.
 Crește. Mă rezăm de-un ușor. Îl admir cum o face. Crește singur. Fără mine. Pe mine m-a lăsat să mai cresc pe cineva.  Se avîntă încet înainte, lăsîndu-mă. De ce nu-l pot lăsa și eu????? 
 Eu încă îl mai țin de mînă cînd doarme. Eu încă îi sărut pijama după ce pleacă la gradiniță.
El deja își încalță singur papucii, Își leagă șireturile ca să plece. 
Să plece? 
- Atent să nu cazi!, îi strig. 
-Mama, eu sînt mare!, îmi răspunde fără să-și întoarcă fața. 
Aleargă.

__________________
-Mămica eu te iubesc!
- Și eu te iubesc!
-Da eu mai tali!