Moldovean de noiembrie

Moldovean de noiembrie

  Mă chinuie acest noiembrie slimos precum un melc... niciodată nu mi-a placut de el, după un fluture efemer cum este vara, vine el de-și trage cochilia fleoșcăind în proprii muci. Ieri intram în unul din magazinele din capitală, înfofolită ca o mîcă, pentru ca primul fior al iernii l-am simțit anume așa, strangulată de grețuri și cu un face-off, deschid ușa fără să-mi ridic privirea și deodată nasul meu fragil de insărcinată simți miros de brad... Mă pomenisem într-o Țară a Minunilor care mă făcu să-mi gîdile sufletul de fericire precum o pană talpa piciorului. Era atmosferă de An Nou cu brazi împodobiți, cu clinchet de clopoței, cu jucării și argint aruncate la locul potrivit...era feeric. Mi se făcu atît de bine și mă simțeam atît de copil. De multe ori îmblăm rătăciți de noiembrie, constrînși de rutină si nevoi proprii și nici nu observăm cum niște momente atît de neînsemnate pot renaște sentimente pe care le credeam utopice, cînd de fapt stau în inima  prăfuite tot de firea eu-lui care le-a aruncat acolo, de cum am lăsat chiloțeii copilăriei noastre și nu ne-am mai întors să-i ridicăm pentru că e o mare rușine, mai ales  de cînd cu bikinii în viața noastră.
 Începe să miroase a sărbători, a ger cu cer senin, a foc de cămin, a barbă de Moș,mmmmmmm, se simte? Mereu am fost convinsă și mai rămîn să fiu că sărbătorile de iarnă au o magie aparte, ne pot face mai buni! Nici orele de educație civică, nici profesorul, nici preotul, nici Calul Bălan a lui Creangă, nu au puterea lor, e ceva dumnezeesc la mijloc...și totuși... Mi-i greu să număr cîte asemeni fascinații decembrale ne-ar trebui nouă, poporului basarabean ca să ne facă mai buni?  Cînd?  Cînd n-o să mai fim martorii sau dacă nu, actorii chiar, infinitelor certuri, reproșuri pe care le poți auzi de pretutindeni: magazin, piață, troleu, spital, de peste tot se aude un zgomot de bruschețe, balansat numaidecît între două graiuri izvorîte din Carpați și Ural. Lumea se ceartă de la orice, pentru orice și chiar din nimicuri. Așa ne e natura în care ne desfătăm ca niște copii și pe care n-am schimba-o pe nimic. De ce să schimbăm o replică de ,,mulțumesc", ,,vă rog", ,,scuzați",pe cînd nouă ne e porcinos de bine cu ,, idi ...hui", și ,, pi..eț"!  De ce să mai arunci o amabilitate sau un mînțănesc fară un dinte, unuia cărui îi bagi în mînă 3 lei ca să-i transmită șoferului maxi- taxi-ului, cînd îi destul că i-ai zis un peredaite și-apoi răspunzi la telefon în frumoasa limbă a lui Ștefan... De  ce frumoasele si scumpele  vitrine ale a centrelor comerciale din capitală, care ascund niște individe dichisite de un charm boemic, te privesc cu dizgrație la momentul cînd pășești pragul micului ei Paris, doar pentru faptul că azi ai hotărît să fii un pic mai casual și ți-ai luat adidașii și fularul...și nu îți arată piesa ce te interesează pentru că a hotărît ea că-i слишком дорого pentru o muritoare ca tine. De ce ne e în padlă să fim fericiți? Pentru că noi am fi fericiți, avem motive însă le considerăm neînsemnate pentru a face o fericire din ele, ne e mai ușor să ne văităm de viață grea, de suflet gol, de oameni proști ce ne înconjoară. De ce mămăliga moldovenească are un caracter atît de bătăios și exploziv? Atît de multe de ce-uri... Moldoveanul are tragere de inimă la toate, mai puțin la carte, vorba cronicarului Cantemir, și la simț bun. Și n-o fi asta cel mai mare nejuns dacă ne-ar păsa de niște oameni mai triști, de niște ochi sclipitori ce te privesc, de viața care de multe ori ne e lene să o trăim..pentru că e mai confortabil așa, să nu-ți pese, să-ți fie lene, să nu te implici. Ai luat inima, ai pus-o în safeu și trăiești fără ea. E mai simplu, iubești fără ea, simți fără ea, n-o împarți cu nimeni. Să fim noi oare un popor cu inimă în cont depozitar? 
 Am ieșit din magazinul cu miros de brad, trec drumul și aud două voci certîndu-se urît, un țarc de cuvinte împînzeau aerul pe care î-l respirau și copiii ce le treceau pe alături. Îmi bag și eu nasul adînc în fular, trec și eu, indiferentă... doar aparțin și eu acestui pămînt și nu pot să-mi trădez băștinașii. Mă liniștește gîndul că în curînd vin sărbătorile și ca printr-o magie ne vor schimba, vom fi mai buni. Pînă atunci, însă trăim în noiembrie, și ne e bine în mocirla noastră . Ahhh, și-am vrea să fim altfel, însă nu acum, la un alt An nou ...poate...