O Europă a mea

O Europă a mea

 Am plecat în Londra forțată de unele circumstanțe sufletești,care atunci le-am trăit cu intensitatea maximă a inimii, azi însă le simt desprinse de sufletul meu... Ieșeam în Europa Angelei și a lui Berlusconi... Pentru mine ideea asta era atît de străina,eu,care eram rădăcină convinsă ale acestor meleaguri, nimeni și nimic nu mă putu convinge să le părăsesc,decît pină în Romănia Mamă și înapoi...plecam să mă pierd ca un punct intr-un ocean de litere ale unui letopiseț. M-a petrecut mama,m-a petrecut motanul,m-au petrecut toți cu inima ghemuită de emoții. Era prima dată cînd părăseam spațiul danubiano-pontic dintre Chirca și Maximovca pentru nu se știe cîtă vreme...
  Plecam cu El, plecam după El.
Și iarăși constrînsă de birocrația europeană,am făcut un popas mai îndelungat în Paris,apoi in Lisabona,am cunoscut locuri și oameni care m-au făcut sa-mi pară rău că nu le-am oferit ocazia ochilor mei de ai cunoaște mai înainte. Era frumoasă lumea, era alta. Mă minunam să văd cît de buni pot fi oamenii între ei,cu mine chiar...eu, venită dintr-un spațiu mioritic în care și azi în unele case răsună fălos ,,Ţara mea, Moldovă-mamă, Vatra doinelor strabune!Ca un strugure de poamă,Stai pe harta Uniunii!", mă pierdeam cu o hartă de metrou în mînă,în neștiința mea unde îmi trebuia să ajung. Iar oamenii mă ajutau, unii îmi ziceau că-s ,,biutiful",alții mergeau cu metroul pînă la stația la care îmi trebuia să cobor,ca să fie siguri că nu mă rătăcesc...și nu auzeam de nicăieri ,,shto vi saite kak karova?" și nicăieri nu era scris ,,Nu trîntiți ușa" și nici șoferii nu vorbeau la telefon c-o murit soacra-sa ,,di gangrenă la chișior",acompaniat de un tril de șanson. Iar eu nu mă simțeam bine far' de toate astea,aveam nevoie de ele așa ca să-mi simt Patria lîngă mine...îmi era frică să  mă cucerească Omul European, el era altfel de specie,nu era ca și noi,era straniu...
   Era frumoasă țara lui Napoleon. Cu renumitele monumente de artă pe carele-am văzut doar în cărțile alb-negru de franceza, nu îmi venea a crede că îmi gîdel lentilele din ochi cu aristocrația a tot ce însemna Le France,temă pe care am susținut-o de atîtea ori la examen și despre care de fapt nu știam nimic,e ca și cum un văzător ar citi o carte pentru orbi. Parcuri, Sena, Les champs elysees,toate erau vasali ai ochilor mei. Era sublim,măreț, era istorie,era viață. Și nicăieri nu am văzut inscripționat cu spray ,,Zdesi bil Vasea"...și asta mă făcu să mă gîndesc că francezii mai au mult pînă la noi,cultura noastră e inegalabilă și e greu de cucerit...
  Era frumoasă țara Portocalelor. Scăldată de apa caldă a oceanului. Și oamenii erau prea calzi,mai calzi ca francezii...ăștia din urmă aveau temperatură de bunătate...ceea ce mă făcu să cred că în Europa se petreceau lucruri necurate...oamenii erau zombați de bun-simț...și asta nu era deloc bine ma gindii eu...ce noroc de imunitatea noastră sovietică!, sîntem feriți de virusul acesta.Pentru totdeauna. Palmierii, copacii de portocale aranjați cuminți pe alei,trotuare,mă duceau cu gîndul la ,,shorcovii" Chișinăului meu,care stau cuminți și ei cînd vine cîte o mătușă să-i culeagă roada ca să facă povidlă. 
  Venise și ziua cînd am încălicat aripa avionului și zburam spre țara Reginei. Era pentru prima dată cînd zburam cu avionul singură. Îmi era frică, de ce să nu recunosc,mai ales că avem un vecin de scaun care la fiecare turbulență vroia să-mi sară în spate. Mă irita frica lui și mai tare.Începuse să mă deranjeze și lentilele,îmi înțepau ochii,le-am scos și le-am aruncat sub scaun. Omul European nu m-a cucerit.
 Gîndul că Londra mă așteptă mă făcea și mai indiferentă la frica mexicanului de alături. Cînd roțile avionului au pupat pămîntul,m-am eliberat de cureaua incomodă a ascaunului și l-am pupat de bucurie și pe mexican,pe care în sinea mea, acolo sus cînd eram,il botezasem Friky.
 Știam că undeva în aeroportul imens mă aștepta El cu un buchet enorm de flori. Însă nu știam de fapt că Europa abia începea și că cele mai frumoase aventuri le voi trăi acolo. Cu El,cu Tanea,cu Omul European.
                                                         ...to be continued...