O Europă a mea (2)

O Europă a mea (2)

   Pășeam pe pămînt londonez. Simțeam în inima mea nu un Big-Ben...ci un Big-Ghem pentru că nu știam cum voi fi întîlnită de ei,fiind deja cunoscută cu rigiditatea și intoleranța celor care îți luau pașaportul în mînă, pentru simplul fapt că uite Doamne vrei să le pășești meleagurile și că vor avea cu un străin mai mult la masa lor, la Cina cea de Taină care e MEREU și OBLIGATORIE în renumitele localuri unde sfîrîe a viață îmbibată de ulei, și unde ei vin cu atîta drag de-și așează șunculița pe scaunele multprea neîncăpătoare...
   La check-in fu întîmpinată de un englezoi blond,care nici nu ridică ochii să mă privească, pentru el eu eram încă una. În timp ce mister îmi pipăia îndelung foile pașaportului,eu îl studiam cu nesaț. Vasăzică așa arătau urmașii lui Carol și supușii Reginei. Fără ochi. Nu avea ochi,mi se făcuse pe loc milă de el. Spațiul  de unde ar fi trebuit sa-i lucească orbitele,iar de acolo niște ochi senini,intuiesc eu albaștri,era îngropat în slănina obrajilor care ardeau roșii ca niște maci,era transpirat,însă mulțumit, de curînd înfulecase ceva ce-l făcuse enorm de fericit, avea o urmă proaspătă de ketchup în colțul gurii. Mi se făcuse scîrbă.Vroiam acasă. 
  Nu mă lăsă să trec. Îmi invocase ceva într-o engleză jegoasă ca și el,iar eu.. prea mică fiind în fața unui titan,de emoții nu am înteles nimic,doar faptul că îmi aruncase pașaportul și eu trebuia să mă supun voinței buricului său. Poate eram prea slabă și nu-i plăcu de mine. Ceața în care eram, îmi fusese rărită de o colegă de-a sa. Era o rusoaică drăguță. Mă chemă la ea , parc-o văzusem pe mama,eram fericită,îmi puse ștampila de trecere. Prima dată în viață cînd în sinea mea idolatrizam un rus.Eram oficial în Londra. Și iarăși rușii ne salvează m-am gîndit eu,desigur ironic. Era 30 noiembrie.Exact peste un an,în aceeași zi aveam să aduc pe lume un Ghem de băiat. Sufletul meu nu știa însă nimic. Era o surpriză.
 Capitala era o mare adunătură de oameni veniți de peste  tot din lume. Preponderent europeni și indieni,ăștia din urmă se simțeau ca acasă, se răzbunau într-un fel că fuseseră colonizați cu secole în urmă. Însă erau extrem de sufletiști...îl aveau infiltrat pe Omul European în vene. Ei te ajutau cu Orice și Oriunde,ceia ce nu făceau și ceilalți conlocuitori,chiar de se întămpla să fie conaționali (mîndria poporului nostru e nemuritoare,e ca și Lenin în sufletul unora)...
  Eram cu Tanea, eram cu El, eram Împreuna. Și nimic nu mai conta.
Tanea lucra la flocăit,așa botezasem frizeria unde veneau să se aranjeze miss și missisurile rafinate ale burgheziei. Eu îi țineam companie,nu puteam rata doza zilnică de rîs. Eram pe-o undă de umor,mai ales cînd venea cîte o doamnă cu ceva ani buni în cocoașă și-i zicea Tanei s-o aranjeze că pleacă la întîlnire cu boyfriend-ul...Să fi știut ce vorbeam de dînsa în timp ce-o coafa... se ducea acasă să moară. Sărmanile noastre bunici,n-au mai știut ce-i feon și perie,aveau doar pieptine des...și atît...astea aveau boyfriends...și nu doar...
  Am plecat într-o duminică cu Tanea să vedem renumitul parc ce scaldă cu privirea Buckingham-ul. Ne-am lăsat  suflețeii acasă,împătimiți de bere și Counter Strike,iar noi am pornit în cunoașterea civilizației. De cum am pășit aleea fălosului domeniu ne intimpină un grup de veverițe,roșcate,argintii, de tot neamul,veneau țopăind spre noi. Nu,nu se poate, răcnisem în sinea mea,nu puteam muri acolo...la școală ne învățase că dacă te mușcă veverița,mori imediat,otravit. Îi zisem Tanei. În cîteva momente porumbeii părăseau copacii de țipetele noastre. Fugeam de veveriți,iar ele după noi. Ne-a oprit un majordon.. și ne-a liniștit. Roșisem ambele de naivitate.
 Peste umărul domnului care ne explica  că veverițele sînt inofensive, vazui un grup de călăreți costumați, era schimbul de gardă.Nu puteam rata. De data asta alergam după cai. Nu am mai reușit să-i vedem,alergasem mult, eram obosite. Ce dracu'...cai n-am mai văzut ne ziserăm noi, încălzindu-ne la soare pe-o bancă. Venisem acasă spre seară. N-am venit cu mîna goală, aveam și-o amendă achitată... am hrănit porumbeii în parc,iar SIR  cu chipiul ne-a pedepsit. Chestia e interzisă prin lege.
 Era cald în casă, afară se rupea pămîntul de frig, era cea mai friguroasă iarnă pe care o văzuse pielea albă,fină și grăsuleană de englez. Și era cald, de fapt prea cald în casă pentru că inginiozitatea și spiritul nostru nu ne părăsise,printr-o șmecherie simplă a contorului aveam căldură gratuită. Elisabeta se miluia de noi.
Fulguia. Big-Ben-ul bătea a An Nou. Și ce fel de Revelion ar fi avut Charles,Kate și Henri fără noi în Londra...
                                         ...to be continued again..