Momente firești într-o lingură de dohot

Momente firești într-o lingură de dohot

  Cîtă fericire îți poate aduce o baie caldă după o zi de umblat prin ceață și dezmăț de toamnă...Mă scufund în apa milostivă  și gîndul mă duce la o lagună limpede unde sînt doar eu cu mine. Uneori trăim viața atît de banal, ordinar poate și nu prețuim momentele frumoase care doar învechite de timp, devin într-o zi amintiri de neuitat. Iau o mînă de bulbuci de spumă și încep ai privi cum se sting, repede, unul cîte unul,înțepați parcă de vîrful unui ac...viața lor începe în sticlă și termină în mîna mea. Cît sîntem de norocoși. Trăim mai mult, dar uneori, poate nu atît de parfumat ca ei...Și iar nu-i bine. Muzica mi se învîrte în creții mei uzi  care izvorăsc lungi din atîte momente unice pe care capul meu nu obosește să le adune, sînt momente pe care sigur le trăim cu toții, cel puțin o data-n viață
  Momentul cînd te bucuri 3 minute de-o înghețată pe care soarele răvășitor de iulie ți-o întinde pîn' la coate.. cîtă fericire pe capul tău că ai găsit-o exact atunci cînd credeai că mai ai puțin și te îngropi în asfaltul răzmuiat de căldura lui cuptor...Închizi ochii așezat pe-o bancă și-o savurezi și niciodată n-a fost mai bună și nici n-o să mai fie. Ea e unica...
   Momentul cînd te uiți în ochii lui lui și știi că vrea să-ți spună ceva, știi și ce vrea să zică, și nu-i de dragoste,ci de rămas bun, și te rogi în sine să tacă, să tacă...și-ai vrea să nu  fii acolo ca să-i privești ochii, ai prefera să fii și printre îngeri, în altă viață.. însă nu ești, ești exact acolo unde trebuie să trăiești momentul acesta... și începe a-ți vorbi, iar tu nu-l auzi, simți doar obrajii ce ard ca o candelă în duminica Sfîntului Gheorghe...și-apoi lacrimi ce vin să-i stingă...și-a murit momentul cela...și-ai murit și tu..
 Momentul cînd te bucuri de cel mai bun prieten că îți este alături exact atunci cînd te credeai mai sîngură decît un pui de cuc rătăcit, c-a venit în clipa de deznădejde a ta și te simți atît de bine și-i cald pe suflet și-i mulțumești lui Dzeu că pe lîngă mamă, ți-a dat și-un prieten.
  Momentul în care ți-ai pus căștile în urechi, ai rezemat fruntea de sticla umedă a troleibusului și gîndul te poartă printre frunzele roșii de arțar, iar tu te bucuri ca ți-i cald, ai prins un loc pe scaun și că  acest mic rai cu 2 antene nu se tremină curînd deoarece cobori la ultima stație..
Momentul cînd de dimineață stai cu telefonul în mînă și te rogi de el să sune, î-l pui în buzunar, apoi î-l scoți iar în mînă, gîndind că dacă-i schimbi locul, va scoate un ringtone ragușit, însă el tace și are ecranul negru, și te înfurii pe toți, ai vrea să nu te găsească nimeni, pentru că-s niște proști care nu înteleg nimic...și exact în clipa cînd nu mai sperai la o adiere caldă... auzi un ,,...nothing is gonna change my love for you.. ... Sună.  Celulele de fericire îți explodează sufletul. Și nu raspunzi imediat, să nu creadă că-l așteptai să sune. 
 Momentul cînd primăvara îmbracă în muguri și mărțișoare toți copacii,iar tu mergi pe alee și realizezi că n-ai văzut primăvară mai frumoasă de cîțiva ani buni, ce suflet orb aveai... și îți promiți în sine că vei începe a trăi altfel deacum, tragi aer și închizi ochii... simți iarba cum crește în tine.. și Doamne cum miroase, nici un Dior n-are puterea sa, ai vrea să fii și-o vacă pe moment, să-i guști din verdele fraged.
Momentul cînd îți cumperi o carte și te simți atît de bogat de parca ti-ai luat un ceas scump. N-ai răbdare s-o citești, sa-i savurezi paginile ce miros a brad cu cerneală. O pui pe raft lîngă celelalte și stai o clipă în fața lor, ca în fața unei icoane, și ți-i bine că le ai, că-s ale tale...
  Momentul cînd o prietenă, pretinsă bună, îți spune că l-a văzut în oraș cu alta, și ai vrea să nu-i vezi bucuria cu care ți-o spune, și ai vrea să crezi că îmbrățișarea ei de consolare e sinceră și fără mască...însă nu poți, o trădează ochii și fericirea din voce pe care încearcă s-o schimbe,însă cu puțin talent.... în acel moment relizezi cum pierzi doi oameni dragi, un iubit și o prietenă... și ți-i parshîv pe suflet, ca într-o zi de luni...
  Momentul cînd ochii tăi scaldă marea după un an de despărțire. Și ești doar tu cu ea, ai putea s-o privești la infinit, și-ți vin atîtea gînduri, dar taci ,cum tace ea. Te minunezi de perfecțiunea acestei lumi și te avînți în valurile ce-ți leagănă tinerețea veșnică.
 Momentul cînd savurezi cafeaua de dimineață singură, doar tu și televizorul, și-o beai în pijamă, pentru că anume așa vreai tu. E un ritual mirositor de boabe prăjite și o serie din Doctor House,iar magia ei o cunoști doar tu și nu dai voie nimănui să intervină, pentru că s-ar alege praf de horoscopul zilei lui.
 Momentul cînd vezi pe testul de sarcină acele doua scîntei roșii care ard în propriul suc de fericire și care ție îți stoarce doua bobițe de rouă din ochii care nu cred încă minunea ce-o privesc. Îți dai seama că viața începe de la două liniuțe, iar tu ești acea care le-a desenat, îl strîngi în mînă și plîngi pentru că în sufletul tău bate inima lor.
  Momentul cînd te-ai trezit dimineața și ai aruncat o privire spre geam și ai văzut prima zăpadă, schițezi un zîmbet de copil și te minunezi ce darnic e Moșul înainte de sărbători. Simți a iz de portocale și ciocnitul cupelor de șampanie. Mai trece un an și îți promiți că în anul ce va veni vei trăi totul altfel, vei fi mai bun, vei fi neapărat fericit, îi vei prețui pe cei dragi altfel.
 Apa mi s-a răcit, iar eu tot stau pierdută în acele momente...simple fericiri omenești care mor neînsemnate ca baloanele de spumă... Oi fi eu pentru alții o lingură de dohot, însă știu să miros frumos în acele clipe fade, care adunate fac o viață de om.